Un exemplar original, extrem de rar, al Constituţiei lui Anderson, ediţia 1784, se află în custodia Fundaţiei de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, completând astfel colecţia Templului Francmasoneriei din Oradea. Exemplarul a fost restaurat de specialiştii Muzeului National Bruckenthal, printr-o procedură care a durat câteva luni.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Primăria Oradea, cartea “Constituţiile lui Anderson”, apărută la scurtă vreme de la nasterea Francmasoneriei, reprezintă cea mai cunoscută şi mai valoroasă operă masonică publicată. Această “Carta universală” a masoneriei este considerată ca fiind documentul fondator al ordinului masonic modern, iar prezenţa unui exemplar original îmbogăţeşte consistent colectia inedită de artefacte masonice aflată la dispoziţia publicului vizitator în Templu.
”O Constituţie reprezintă un document fundamental care stabileşte o formă de organizare, precum şi drepturile şi obligaţiile fundamentale ale unei entităţi politice sau sociale. Un astfel de set de reguli, principii şi norme guvernează, de asemenea, funcţionarea şi organizarea lojilor masonice, prin intermediul principiilor şi regulilor stipulate ce reflectă valorile şi tradiţiile specifice mişcării masonice. Cel mai important document masonic în acest sens îl reprezintă «Constituţia lui Anderson» scrisă acum 300 de ani, în 1723”, afirmă Angela Lupşea, directorul executiv al Fundaţiei de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit sursei citate, francmasonii din întreaga lume se raportează la acest document care oficializează pentru prima dată trecerea de la masoneria operativă la cea speculativă.
Pentru a marca trei sute de ani de la publicarea în 1723 a ”Constituţiilor lui Anderson”, la Templul Francmasoneriei, a avut loc o conferinţă legată de importanţa şi evoluţia Constituţiei de la 1923 până în prezent, fiind prezentat şi conţinutul Constituţiei lui Anderson, ediţia 1784.
Colaborator al Fundaţiei, Dacia Palladi, a făcut o incursiune în istoria Francmasoneriei raportată la provocările societăţii de azi în ansamblul ei, atingând subiecte despre conduita, dezvoltarea stimei de sine şi progres. Participanţi la conferinţă au fost reprezentanţi din mediul academic, precum şi ai societăţii civile şi de afaceri.
Anul acesta, România celebrează 100 de ani de la adoptarea “Constituţiunii” promulgate de Regele Ferdinand I al României, la 28 martie 1923, anul 2023 fiind declarat de către Curtea Constituţională a Romaniei drept anul ”Centenarului Constituţiei României Întregite”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.