Concertul de Anul Nou, susţinut de Orchestra Filarmonicii din Viena în Sala de Aur de la Musikverein, va fi transmis de Televiziunea Română în prima zi a anului 2023, de la ora 12.15, la TVR 1.
Concertul face parte dintr-un pachet de programe achiziţionat de televiziunea publică de la European Broadcasting Union (EBU), în anul 2021.
Astfel, televiziunea publică continuă tradiţia, începută acum peste 20 de ani, de a duce unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale din lume în casele tuturor românilor.
Acordurile marilor clasici vor răsuna, de aceasă dată, sub bagheta dirijorului Franz Welser-Möst. Celebrul artist revine, pentru a treia oară, la cârma Orchestrei Filarmonicii din Viena, după concertele din 2011 şi 2013.
Spectacolul va aduce momente de virtuozitate, prin interpretările capodoperelor marilor clasici, în întreaga lume, reconfirmându-şi statutul de ambasador al păcii, al speranţei şi al prieteniei. Ansamblul Filarmonicii, un mix de naţionalităţi care vorbesc acelaşi glas - al muzicii, cuprinde artişti din numeroase ţări – Austria, România, Germania, Bulgaria, Ucraina, Noua Zeelandă, Cehia, Franţa, Uzbekistan, Feseraţia Rusă, Slovenia, Slovacia, Australia, Republica Moldova, Albania, Ungaria, Polonia, Belgia, Italia, Croaţia şi Statele Unite ale Americii.
Duminică, 1 ianuarie 2023, de la ora 12.15, telespectatorii vor putea urmări, timp de două ore şi jumătate, în atmosfera încărcată de magie a Sălii de Aur de la Musikverein, un program eminamente vienez, cu opere semnate de Johann Strauss Sr., Eduard Strauss, Franz von Suppè, Josef Struss, Carl Michael Ziehrer, Johann Strauss Jr. şi Joseph Hellmesberger.
Unul dintre evenimentele de marcă ale spaţiului cultural mondial, Concertul de Anul Nou de la Viena a atras întotdeauna un public larg, Televiziunea Română a înregistrat constant audienţe însemnate, în cei peste 30 de ani de la prima transmisie a spectacolului în ţara noastră.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.