Casa neoromânească din strada Bolintineanu, situată în zona centrală a oraşului Constanţa, între bulevardele Mamaia şi Tomis, a fost estimată de Artmark Historical Estate între 450.000 şi 550.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Reşedinţa, construită în chiar primii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial, este unul dintre cele mai bine conservate imobile ale perioadei. Vila este licitată cu un preţ de pornire de 390.000 de euro. 

Edificată în maniera perioadei târzii a stilului neoromânesc, locuinţa, de peste 300 mp împărţiţi în 10 camere, respectă canoanele epocii căreia îi aparţine. 

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Vechea Stradă Bolintineanu, care îşi păstrează numele încă de la începuturile modernizării Constanţei, se regăseşte în zona centrală a Constanţei de azi. Aşa cum o regăsim în indexul oraşului din 1924, Bolintineanu lega strada Scarlat Vârnav (astăzi Răscoalei 1907) cu Bulevardul Regina Maria (actualul Mamaia), fiind una din arterele rezidenţiale care definesc astăzi această zonă a Constanţei. 

Aflată în vecinătatea Colegiului Pedagogic de pe Strada Răscoalei 1907, dar şi a Bisericii Adormirea Maicii Domnului, cât şi în preajma fostei Grădini Publice a Constanţei, strada şi casele ridicate acolo făceau parte dintr-o zonă rezidenţială în continuă creştere, fiind definite şi de un nivel de trai ridicat. Acest aspect este evidenţiat şi de casa de la nr. 27B, ridicată în 1940 aproape de intersecţia străzii Bolintineanu cu Bulevardul Mamaia.

Imobilul este ridicat pe o structură de cărămidă, tipică perioadei şi zonei. Renovată şi finisată în 2009 şi cu o faţadă recondiţionată în conformitate cu normele Ministerului Culturii, casa aminteşte de atmosfera interbelică într-o variantă adusă în contemporaneitate, îmbogăţind estetic una dintre străduţele cochete ale Constanţei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.