Fostul preşedinte al SUA Barack Obama şi-a prezentat lista de cărţi preferate în 2019, afirmând că acestea i-au "luminat" anul, potrivit CNN.
"A devenit o mică tradiţie pentru mine şi sper că este şi pentru voi", a scris Obama pe Instagram. "Pentru că, în timp ce fiecare dintre noi suntem ocupaţi cu o mulţime de lucruri - locul de muncă şi viaţa de familie, angajamente sociale şi voluntariat, arta şi literatura ne pot îmbunătăţi viaţa şi experienţele de zi cu zi".
La fel ca în anii trecuţi, lista de căţi a lui Obama reprezintă un mix de ficţiune, istorie şi biografii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Include "Lost Children Archive", o carte despre criza imigranţilor şi romanul "Normal People", semnat de Sally Rooney, care va fi adaptat de Hulu într-un serial de televiziune, şi "The Topeka School", care vorbeşte despre identitatea bărbatului caucazian.
Lista cărţilor:
"The Age of Surveillance Capitalism: The Fight for a Human Future at the New Frontier of Power" de Shoshana Zuboff
"The Anarchy: The Relentless Rise of the East India Company" de William Dalrymple
"Furious Hours: Murder, Fraud, and the Last Trial of Harper Lee" de Casey Cep
"Girl, Woman, Other" de Bernardine Evaristo
"The Heartbeat of Wounded Knee: Native America from 1890 to the Present" de David Treuer
"How to Do Nothing: Resisting the Attention Economy" de Jenny Odell
"Lost Children Archive" de Valeria Luiselli
"Lot: Stories" de Bryan Washington
"Normal People" de Sally Rooney
"The Orphan Master's Son" de Adam Johnson
"The Yellow House" de Sarah M. Broom
"Say Nothing: A True Story of Murder and Memory in Northern Ireland" de Patrick Radden Keefe
"Solitary" de Albert Woodfox
"The Topeka School" de Ben Lerner
"Trick Mirror: Reflections on Self-Delusion" de Jia Tolentino
"Trust Exercise" de Susan Choi
"We Live in Water: Stories" de Jess Walter
Obama a dezvăluit şi lista pentru "fanii sportului": "A Different Way to Win: Dan Rooney's Story from the Super Bowl to the Rooney Rule" de Jim Rooney şi "The Sixth Man" de Andre Iguodala.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.