Un summit de pace în Ucraina, cu Rusia, mediat de Franţa şi Germania, care urma să aibă loc în aprilie, urmează să fie organizat după o atenuare a...
Premierul rus Mihail Mişustin şi-a reluat funcţia marţi, potrivit unui decret al Kremlinului, la aproape trei săptămâni după spitalizarea acestuia din...
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin Dmitri Peskov a contractat noul coronavirus şi a fost internat la spital, a declarat el însuţi...
Vladimir Putin a dat startul unei ieşiri din izolare prudentă şi regionalizată - ordonând sfârşitul celor şase săptămâni de şomaj obligatoriu în...
Rusia a anunţat luni un nou vârf al contaminărilor cu noul coronavirus - 11.656 de cazuri -, pe care autorităţile îl atribuie unui program masiv de testare,...
Preşedintele american Donald Trump i-a sugerat joi, într-o convorbire la telefon, omologului său rus Vladimir Putin să implice China în noi negocieri cu...
Donald Trump şi Vladimir Putin au difuzat difuzat un comunicat comun în care comemorează ”Ziua Elbei”, întâlnirea trupelor sovietice şi americane în...
Preşedintlee francez Emmanuel Macron acuză, într-un interviu acordat Financial Times (FT) că există zone de umbră - ”lucruri care s-au întâmplat şi pe...
Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat, într-o convorbire cu omologul său chinez Xi Jinping, drept ”contraproductive” acuzaţiile care vizează...
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a hotărât joi să amâne parada militară anuală de la 9 mai, prin care Moscova sărbătoreşte victoria împotriva...
Statele Unite şi Rusia este necesar să se ajute reciproc împotriva pandemiei covid-19, consideră preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat joi un purtător...
Organizaţii ale veteranilor ruşi îl îndeamnă pe Vladimir Putin să amâne defilarea militară de la 9 mai care urmează să marcheze 75 de ani de la victoria...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ales să muncească de la distanţă din cauza răspândirii noului coronavirus, a anunţat miercuri presei un purtător de...
Un avion aparţinând armatei ruse, încărcat cu material medical şi măşti de protecţie, a decolat miercuri de la o bază de lângă Moscova către Statele...
Medicul-şef de la principalul spital din Moscova care tratează bolnavi de coronavirus şi care s-a întâlnit cu Putin săptămâna trecută a fost infectat,...
Vladimir Putin i-a îndemnat luni pe moscoviţi să respecte izolarea impusă în capitala rusă, un exemplu urmat de un număr tot mai mare de regiuni din...
Vladimir Putin îi îndeamnă pe ruşi ”să rămână acasă” şi să nu subestimeze ameninţarea noului coronavirus, relatează Euronews.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri amânarea la o dată neprecizată a referendumului pe tema reformelor constituţionale, prevăzut iniţial la...
Preşedintele rus Vladimir Putin se adresează miercuri naţiunii în legătură cu epidemia noului coronavirus - un exerciţiu rar în Rusia, relatează AFP.
Armata rusă începe duminică să trimită ajutor medical în Italia, pentru a o susţine în lupta împotriva epidemiei noului coronavirus, la îndemnul...
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat în mod oficial organizarea ”votului popular” pe tema amendării Constituţiei la 22 aprilie, menţinând astfel...
Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări marţi că situaţia epidemiologică este sub control în Rusia, unde s-au înregistrat 114 cazuri de...
Preşedinţii rus Vladimir Putin şi turc Recep Tayyip Erdogan şi-au exprimat ”satisfacţia” faţă de o ”scădere a tensiunilor” în regiunea siriană...
Senatorii ruşi au adoptat miercuri reforma constituţională adoptată în aceeaşi zi de către deputaţi, care îi deschiderea calea rămânerii la putere lui...
Susţinătorii loiali ai Kremlinului îşi clamau satisfacţia miercuri, după o nouă lovitură de teatru a lui Vladimir Putin, care şi-a deschis calea...