Preşedinţii rus Vladimir Putin şi turc Recep Tayyip Erdogan şi-au exprimat ”satisfacţia” faţă de o ”scădere a tensiunilor” în regiunea siriană Idleb, în urma unui armistiţiu negociat săptămâna trecută, a anunţat joi Moscova, relatează AFP:
Cei doi preşedinţi au relevat ”cu satisfacţie”, în cursul unei convorbiri la telefon, ”o scădere semnificativă a tensiunilor în zona de dezescaladare Idleb”, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.
Ei au ”confirmat importanţa continuării unei colaborări strânse (...) în vederea asigurării unei încetări perene a ostilităţilor şi stabilizării şi mai mult a situaţiei”, adaugă Kremlinul.
În cursul unui summit la Moscova, săptămâna trecută, Erdogan şi Putin au încheiat un acord privind un armistiţiu în vederea încetării unor săptămâni de escaladare care au atins un vârf prin confruntări între militari turci şi sirieni.
În pofida faptului că Turcia susţine grupări rebele din Siria, iar Rusia sprijină regimul lui Bashar al-Assad, cele două ţări cooperează de mai mulţi ani în dosarul sirian.
Intrat în vigoare vineri, acordul armistiţiului a permis restabilirea aparenţei unui calm în provincia Idleb, teatrul timp de mai multe luni al unor bombardamente intense ale avioanelor forelor Damascului şi Moscovei, care au provocat o catastrofă umanitară, prin deplasarea a aproape un milion de oameni.
Erdogan afirma miercuri că acordul armistiţiului a ”început să fie încălcat” şi a îndemnat Rusia să ”ia măsuri” în acest sens.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...