Moscova şi Ankara au ajuns la un acord asupra detaliilor armistiţiului încheiat săptămâna trecută de Rusia cu Turcia cu privire la provincia Idleb, în nord-vestul Siriei, a anunţat joi ministrul turc al Apărării Hulusi Akar, relatează Reuters.
Acest acord a fost obţinut în cadrul unor negocieri - în curs în continuare - între o delegaţie rusă, prezentă la Ankara de marţi, şi oficiali turci, a precizat el, citat de biroul său.
Turcia şi Rusia susţin tabere opuse în Siria. Ankara sprijină grupări rebele, iar Moscova susţine politic şi militar regimul lui Bashar al-Assad, angajat într-o ofensivă în vederea recuceririi ultimului bastion al rezistenţei faţă de puterea sa, Idleb.
În urma unei escaladări a declaraţiilor, dar mai ales militară, cele două ţări au convenit săptămâna trecută să înfiinţeze patrule militare comune de-a lungul autostrăzii strategice M4, care traversează provincia Idleb şi care leagă Alepul de Latakia, şi asupra instituirii unui ”coridor” securitar.
”Am ajuns per ansamblu la un acord. Pentru moment, atacurile au încetat, armistiţiul rezistă”, a adăugat el.
”Patrulări comune vor începe de-a lungul autostrăzii M4 la (duminică) 15 martie. Colegii noştri discută detalii cu privire l aacest subiect”, a precizat ministrul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...