Peste 500 de atacuri militare au avut loc împotriva unor unităţi de asistenţă medicală în Siria din 2016, iar aproape tot atâţi membri ai personalului medical şi pacienţi au fost ucişi, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters.
Aproximativ două treimi din persoanele atinse se aflau în nord-vestul Siriei, unde confruntări armate s-au intensificat în ultimele luni, în urma unei ofensive lansate în decembrie de trupele lui Bahar al-Assad, susţinut de Rusia, care încearcă să recucerească ultimul bastion rebel şi jihadist în zonă.
Rusia şi Turcia, care îi susţine pe rebeli, au încheiat săptămâna trecută un armistiţiu în provincia siriană Idleb, iar acest armistiţiu este respectat per ansambliu.
Date compilate de OMS din 2016 şi publicate prima oară miercuri arată că 494 de atacuri au vizat instituţii în domeniul sănătăţii în Siria în decurs de trei ani.
Nouă noi atacuri au fost înregistrate de la începutul anului, iar toate au avut loc în nord-vestul Siriei, soldate cu zece morţi, precizează Agenţia ONU cu sediul la Geneva, fără să precizeze autorii atacurilor.
În total, 480 de persoane - personal medical şi pacienţi - au fost ucise în aceste atacuri din 2016.
”Tulburător este că am ajuns într-un punct în care atacurile împotriva domeniului medical - un lucru pe care comunitatea internaţională ar trebui să nu îl tolereze - au devenit acum banale”, a denunţat directorul regional OMS pentru Urgenţe Richard Brennan.
Doar jumătate dintre instalaţiile medicale din nord-vestul Siriei mai funcţionează, a precizat el, în contextul în care ofensiva siriană a cauzat o catastrofă umanitară prin deplasarea a aproape un milion de oameni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...