Paisprezece percheziţii au loc vineri la unităţi medicale, unităţi farmaceutice şi la domiciliile unor persoane, într-un dosar de fals intelectual şi obţinere ilegală de fonduri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”La data de 21 februarie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, sub supravegherea şi coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş pun în aplicare 14 mandate de percheziţie domiciliară, la unităţi medicale, unităţi farmaceutice precum şi la domiciliile unor persoane. din judeţul Maramureş”, informează IPJ Maramureş.
 
Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal în care se desfăşoară cercetări vizând  infracţiunile de fals intelectual  şi obţinerea ilegală de fonduri.
 
Activităţile sunt realizate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş. 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.