În fiecare zi un copil din România este diagnosticat cu cancer. În fiecare zi o familie din ţara noastră intră în bătălie cu o boală care poate fi învinsă dacă este depistată la timp şi se aplică un tratament personalizat, adaptat fiecărui pacient. Rata medie de supravieţuire la copiii din România diagnosticaţi cu cancer este de 69,1%, cu 10% mai mică decât media Europei de Vest, potrivit statisticilor. Tot ele că arată că, pe plan local, cele mai frecvente tumori care afectează copiii sunt leucemiile (31%), limfoamele (16%), tumorile sistemului nervos central (14%) şi tumorile osoase şi de ţesuturi moi (7%).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Din grijă pentru cei mici şi pentru un mâine mai bun, MedLife a dezvoltat în urmă cu doi ani primul program gratuit de testare genetică, cu acoperire naţională, pentru copiii diagnosticaţi recent cu cancer, în vederea îmbunătăţirii succesului terapeutic. Testul oferit în cadrul programului a fost o premieră pentru România, fiind unul dintre cele mai complexe teste de secvenţiere pentru afecţiuni oncologice disponibile la ora actuală în lume. Numeroase studii internaţionale au demonstrat capacitatea acestei metode de a contribui la ajustarea tratamentului pentru pacienţii oncologici de toate vârstele, în proporţie de până la 94,5%.

523 de pacienţi au beneficiat până în prezent de programul #SperanţaNuMoareDeCancer, având astfel şansa la un tratament oncologic personalizat. Cei mai mulţi dintre aceştia provin din zona Capitalei şi din judeţele Cluj, Timiş, Iaşi şi Mureş. Cele mai des întâlnite tipuri de cancer la copiii incluşi în program sunt până în prezent acelea hematologice, care cuprind diverse forme de leucemie şi limfom. Pe locul doi se situează cancerele neurologice, ce constau în tumori ale sistemului nervos central (glioblastomul şi meduloblastomul). De asemenea, cancerele de tip sarcom, care afectează ţesuturile conjunctive, cum ar fi rabdomiosarcomul, sunt frecvente în continuare.

Pentru început, acestui demers i s-a alăturat, în calitate de ambasador, multiplul campion european şi mondial de juniori şi de seniori la nataţie. David Popovici a donat o medalie de suflet copiilor cu afecţiuni oncologice, pe aceea câştigată la Mondialele de la Budapesta în proba de 200 m liber masculin, performanţă cu care sportivul a făcut istorie, fiind primul titlu mondial în bazin olimpic pentru înotul masculin românesc. Medalia donată a fost topită şi a luat forma a peste 100 de fundiţe aurii, simbol al luptei împotriva cancerului la copii. Acestea au fost oferite copiilor care înving cancerul, David dorind ca fiecare copil să câştige această bătălie pe viitor. Lui David i s-au alăturat şi alţi campioni mondiali pentru a susţine în acelaşi mod #SperanţaNuMoareDeCancer: Maria Olaru, Beatrice Câşlaru, Mihai Leu, Lăcrămioara Perijoc şi Cătălina Ponor.

Toţi cei şase sportivi au adresat o scrisoare autorităţilor, companiilor şi aparţinătorilor pentru a schimba soarta a sute de familii din România. “Pentru fiecare dintre noi, despărţirea de medaliile câştigate cu atâta efort a fost unul din cele mai importante gesturi pe care le-am făcut vreodată. Luat separat, faptul că am donat o medalie ar putea să pară doar o picătură într-un ocean. Luate împreună, însă, picăturile s-au transformat în val, un val de speranţă care, cu ajutorul tău, poate deveni mai mare, şi mai mare, atât de mare încât să şteargă boala din vieţile miilor de părinţi şi copii care se luptă cu ea... Căci speranţa naşte speranţă şi sigur nu moare de cancer”, se arată în textul semnat de cei şase campioni mondiali.

Am lansat acest program în urmă cu doi ani din dorinţa de a pune la dispoziţie resursele pe care le avem pentru a oferi copiilor şi familiilor care luptă cu un diagnostic atât de crunt speranţa unui mâine mai bun. Ne bucură numărul de peste 500 de beneficiari la nivel naţional, dar acesta este doar începutul. Avem în continuare nevoie de sprijinul tuturor pentru ca mesajul să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie, astfel încât un număr cât mai mare de copii diagnosticaţi în ultima perioadă cu cancer să aibă şansa de a primi un tratament personalizat, în vederea îmbunătăţirii succesului terapeutic. Totodată, să nu uităm că rezultatele obţinute în urma demersului nostru pot sta la baza iniţierii unui program naţional de testare şi monitorizare a copiilor bolnavi de leucemie, în vederea creşterii ratei de supravieţuire”, a declarat Ina Bădărău-Ilie, Head of Communications MedLife Group.

Programul demarat de MedLife vizează pacienţii cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani, diagnosticaţi cu cancer în ultimele patru luni de la data lansării programului. Înscrierea copiilor în programul #SperanţaNuMoareDeCancer se face prin intermediul aparţinătorilor sau a medicului oncolog. Copiii diagnosticaţi cu cancer în ultimele patru luni de la data lansării programului pot fi înscrişi prin completarea unui formular şi urcarea dosarului medical pe pagina www.medlife.ro/speranta-nu-moare-de-cancer. Înscrierea se poate face prin intermediul unuia dintre părinţi, a tutorelui legal sau a medicului curant.

Toate înscrierile sunt analizate de o echipă medicală dedicată în termen de 10 zile lucrătoare. Pacienţii care îndeplinesc condiţiile de înrolare în program vor fi contactaţi pentru comunicarea paşilor următori. În funcţie de diagnosticul fiecărui pacient, specialiştii MedLife colaborează cu medicii curanţi pentru a obţine probele de ţesut, în cazul tumorilor solide, sau din măduva osoasă, în cazul leucemiilor, în vederea efectuării testării genetice în laboratorul de biologie moleculară MedLife. Pentru pacienţii înscrişi în program, rezultatele testării sunt oferite în termen de două - trei săptămâni de la recepţia probei în laborator, urmând ca pe baza lor medicul oncolog să aleagă cele mai potrivite terapii pentru fiecare copil.

#SperanţaNuMoareDeCancer este un program cu acoperire naţională, derulat de MedLife exclusiv din fonduri proprii, testele urmând să fie oferite gratuit pentru copiii care se înscriu în program şi care corespund condiţiilor prezentate.

(Articol susţinut de MedLife)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.