Danemarca urmează să anunţe miercuri un plan de reînarmare ”masivă” a armatei, împotriva ameninţării tot mai mari pe care o reprezintă Rusia, a anunţat premierul Mette Frederiksen în Parlament, fără să precizeze valoarea acestui program, relatează AFP.
”Trebuie să ne consolidăm masiv pentru a apăra Danemarca. Şi trebuie să ne reînarmăm masiv pentru a evita un război”, a anunţat marţi în Parlament Mette Frederiksen.
Nicio informaţie despre suma necesară nu a fost divulgată.
Însă, potrivit postului public danez DR, Guvernul ar urma să anunţe deschiderea unui fond în valoare de 50 de miliarde de coroane ddaneze (6,8 miliarde de euro) destinat unor cheltuieli suplimentare cu apărarea în perioada 2025-2026.
Guvernul voia iniţial dublul acestui fond, însă nu există suficiente echipamente de apărare disponibile să fie cumpărate cu o sumă mai mare, potrivit DR.
Sisteme de apărare antiaeriană se află între nevoile armatei, care nu deţine în prezent niciunul, potrivit postului.
”MAI RĂU CA ÎN RĂZBOIUL RECE”
Această reînarmare este necesar să aibă loc ”rapid” împotriva unui ”situaţii dificile a ţării noastre, regatului şi continentului”, a subliniat în discursul său în Parlament şefa Guvernului acestei ţări scandinave.
Danemarca traversează în prezent ”cea mai periculoasă situaţie din existenţa sa”.
”Este mai rău ca în Războiul Rece”, a subliniat Mette Frederiksen.
În urma unei reuniuni a unor şefi de Guvern la Paris cu privire la Ucraina, Mette Frederiksen a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că ”Rusia ameninţă, din nefericire, toată Europa acum”.
Războiul din Ucraina arată ”visurile imperiale ale Rusiei, ale construirii unei Rusii mai puternice şi mai mari şi nu cred că se vor opri în Ucraina”, a declarat ea presei.
”De aceea sunt foarte îngrijorată faţă de ideea unei încetări rapide a focului, pentru că îi poate oferi preşedintelui (rus Vladimir) Putin şi Rusiei o posibilitate mai bună (...) de a se mobiliza mai bine şi de a ataca din nou Ucraina sau altă ţară din Europa”, a adăugat ea.
Dacă acest fond danez anunţat miercuri va fi de 50 de miliarde de coroane daneze, această suma va creşte la 3% efortul de apărare Danemarcei, unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei.
Susţinerea militară daneză a Ucrainei se ridică, de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, la aproximativ 7,2 miliarde de euro, potrivit Ministerului danez de Externe.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.