Preşedintele PMP, Traian Băsescu le-a transmis, duminică, liderilor unionisti că unirea dintre România şi Moldova depinde, în primul rând, autorităţile moldovene şi că un referendum organizat în viitorul apropiat pe această temă este un demers riscant.
La începutul discuţiile dintre PMP şi ”Acţiunea 2012”, Ytaian Băsescu a cerut unioniştilor să renunţe să stea în corturi la Universitate, mai ales că nu au autorizaţie, liderul PMP precizând că intervenţia jandarmilor la marşul de sâmbătă nu a fost ilegală.
”Eu vă garantez că ,dacă până la finalul zilei ne întâlnim cu toate partidele, diseară, la ora 20.00, retragem toate corturile”, a răspuns George Simion.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Traian Băsescu a revenit asupra declaraţiilor privind intervenţia jandarmilor la mitingul de sâmbătă. "Este regretabilă intervenţia disproporţionată, dar nu ilegală, a jandarmilor, atât timp cât ei cereau respectarea unei autorizaţii", a spus Traian Basescu, liderul PMP afirmând că unioniştii trebuie să respecte legea.
Traian Băsescu a mai spus că, din punctul său de vedere, unirea României cu Republica Moldova va fi posibilă când va dori Parlamentul moldovean. ”Opţiunea mea va fi întotdeauna pentru o decizie parlamentară, care corespunde şii istoriei reale a construcţiei României Mari”, a mai spus Traian Băsescu, precizând că sunt foarte importante alegerile prezidenţiale din luna octombrie, de la Chişinău.
”Este vital ca în fruntea statului să ajungă un pro-european şi un pro-unionist”, a mai spus Băsescu, arătând că în opinia sa, Maia Sandu este soluţia şi nu Marian Lupu, care nu ar avea nimic în comun cu unirea Republicii Moldova cu România.
Traian Băsescu a arătat că unioniştii au un suporter în PMP pentru ideile lor. ”După ce Curtea Constituţională a stabilit că limba oficială este limba română, poate pasul următor ar trebui să fie să se utilizeze leul românesc şi în Republica Moldova, ceea ce ar accelera procesele de integrare economică, înainte de declaraţiile politice care ar putea fi făcute în parlamentele celor două state”, a afirmat el.
Traian Băsescu a mai menţionat că, în opinia sa, declaraţia politică privind unirea, în Parlamentul României, ar trebui să fie făcută după alegeri, de către un parlament nou ales, care îşi poate asuma acest proiect politic.
George Simion, liderul unioniştilor a avut şi un schimb de replici mai dur cu preşedintele PMP, Traian Băsescu. ”Eu am venit aici la partid, cu flash-mobul, şi am spus că domnul preşedinte Băsescu este şmecher”, a spus Simion, arătând că a avut o ”exprimare pitorească”. ”Poţi să renunţi la ea?”, i-a răspuns Traian Băsescu, adăugând: ”Pot să fiu şi eu foarte pitoresc şi o să îţi pară rău de pitorescul meu”.
Traian Băsescu i-a dat un răspuns mai dur lui Simion şi referitor la referendumulul pentru unirea celor două state. ”Când se lansează un referendum, poţi să fii inspirat sau neinspirat. Un referendum îţi poate îngropa o idee, vezi Cameron în Marea Britanie”, a spus Traian Băsescu, dând şi exemplul referendumului din Ungaria, privind imigranţii, care a fost invalidat.
”Nu vă jucaţi cu referendumurile. Eu abia am trecut unul cu 51,6%, pe o chestiune foarte populară. Părarea mea este că trebuie lansat la momentul potrivit, iar cei care îl lansează şi stimulează trebuie să ştie exact care este momentul potrivit, pentru a fi un succes”, a afirmat Traian Băsescu.
Traian Băsescu a declarat că PMP susţine înfiinţarea unui minister al Reunificării, ca un semnal clar pentru toţi aliaţii şi adversarii României, acesta fiind şi un obiectiv al ”Acţiunii 2012”. ”Atâta timp cât un stat nu îşi anunţă obiectivele, nici nu le poate atinge”, a mai afirmai Traian Băsescu.
Traian Băsescu a atras atenţia că în deciziile sale, România trebuie să respecte Acordul de la Helsinki, din 1975, care la articolul 1 precizează că frontierele nu se pot modifica prin forţă, dar se pot modifica prin voinţă politică. ”Ar trebui să ajungem la momentul la care, ori printr-un referendum, în Republica Moldova şi în România, sau o decizie a Parlamentului de la Chişinău, să se ajungă la decizia unirii celor două ţări”, a mai afirmat Traian Băsescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.