Naţionala de volei masculin a României a obţinut o victorie istorică, luni, la Tel Aviv, cu campioana olimpică Franţa, scor 3-1, în ultimul meci din grupa D a Campionatului European. Tricolorii obţin astfel calificarea în optimile de finală.
Scorul pe seturi a fost 25-23, 16-25, 25-18, 25-21.
În primele partide din grupa D, tricolorii au pierdut cu Portugalia, scor 0-3, şi cu Israel, scor 2-3, iar apoi au învins Turcia, cu 3-2, respectiv Grecia, cu 3-1. După cinci partide în grupa D, România are 9 puncte şi urcă temporar pe locul 2, egalând liderul Franţa.
Tot luni se va mai juca partida dintre Portugalia – Turcia, iar marţi vor avea loc meciurile dintre Grecia – Franţa şi Turcia – Israel. Rezultatele acestor meciuri vor stabili clasamentul final şi, implicit, echipele calificate în optimi.
Competiţia găzduită de patru naţiuni – Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord şi Israel, între 28 august – 16 septembrie, se dispută cu 24 de echipe la start. Primele patru clasate în fiecare din cele şase grupe se califică în optimile de finală, fază care reprezintă şi obiectivul naţionalei tricolore.
Meciurile din optimile de finală vor avea loc între 8-10 septembrie, cele din sferturi în 11-12 septembrie, pentru ca semifinalele şi finalele pentru medalii să se dispute în 14, respectiv 16 septembrie, la Roma. Primele trei clasate, cu excepţia Italiei, vor obţine şi calificarea la Campionatul Mondial din 2025. Italia este deja calificată, în calitate de campioană mondială.
Campionatul European din 2023 a ajuns la cea de-a 33-a ediţie. Titlul continental este deţinut de Italia, care a obţinut al 7-lea titlu continental după finala din 2021 cu Slovenia, scor 3-2.
Naţionala masculină a României are în palmares cinci medalii (1 aur - 1963, 2 argint – 1955, 1958, 2 bronz – 1971, 1977). La Campionatul European din 2023, tricolorii bifează a 18-a apariţie, începând cu anul 1950. Ultima data când România a jucat la Campionatul European a fost la ediţia din 2019, când a ocupat locul 21.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.