Echipa de volei feminine CSM Lugoj şi vicecampioana CSM Târgovişte vor disputa finala Cupei României, după ce au eliminat sâmbătă, în semifinalele Turneul F4 de la Piteşti, campioana Volei Alba Blaj, respectiv Dinamo Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În prima semifinală a zilei, Volei Alba Blaj a pierdut cu CSM Lugoj cu scorul de 2-3, pe seturi 24-26, 20-25, 26-24, 25-15, 11-15, iar în cea de-a doua CSM Târgovişte a trecut de Dinamo Bucureşti, cu 3-2, pe seturi 25-13, 25-11, 17-25, 17-25, 15-12.

Finala pentru câştigarea trofeului este programată duminică.

La Turneul Final Four de la Piteşti asistă conducerea FRV, iar invitat special este preşedintele forului european de profil (CEV), Aleksandar Boričić.

Cele patru echipe s-au calificat la turneul final în urma rezultatelor: CSM Târgovişte – 3-2 şi 3-1 cu Rapid Bucureşti, Volei Alba Blaj – 3-0 şi 3-0 cu CSM Bucureşti, CSM Lugoj – 3-0 şi 3-0 cu FC Argeş şi Dinamo Bucureşti – 3-0 şi 1-3 cu CSO Voluntari.

CSM Lugoj va juca în premieră finala Cupei României, după ce în acest sezon a cucerit Supercupa şi a jucat finala Challenge Cup.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.