Tiberiu Uşeriu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că i-a fost greu să revină în Canada, unde anul trecut a abandonat maratonul arctic, cu degetele de la picioare degerate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am ajuns la capăt, deşi drumul ăsta părea la un moment dat fără capăt. Vă mulţumesc enorm pentru susţinerea voastră. Fără gândurile voastre bune, jur că m-aş fi pierdut pe drum. Mulţumesc Tăşuleasa şi mulţumesc Via Transilvanica, drumul nostru, al tuturor, cel care m-a trimis aici în delegaţie, ca ambasador. La ora asta, gândurile mele sunt puţine şi simple. Zic aşa: Uneori, pare greu să te întorci şi doar pentru că ai uitat undeva becul aprins. Să te întorci acolo unde ai suferit o traumă, e un pic şi mai greu. Pozele astea două puse în paralel, spun povestea acestei aventuri. Sunt fericit că am îndreptat lucrurile. Trag scurt o concluzie de încheiere, înainte de a mă prăbuşi într-un somn adânc: Să nu uităm că visurile noastre, ale fiecăruia, fie ele mici sau mari, chiar contează. Fără idealuri, mă tem că am dispărea. Aşadar, să nu renunţăm la ele orice ar fi. Vă mulţumesc, ne vedem acasă", a scris Uşeriu.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Tibi Uşeriu a terminat al doilea, joi, după şapte zile de la start, cursa Yukon Arctic Ultra, desfăşurată în nordul Canadei, pe o distanţă de peste 300 de mile (483 de kilometri).

Câştigător a fost elveţianul Fabian Imfeld, cu un avans de aproximativ şase ore faţă de Uşeriu.

La 30 ianuarie, 21 de sportivi au lat startul în proba de 300 de mile, dar numai Imfeld şi Uşeriu au reuşit să termine cursa.

Tiberiu Uşeriu a petrecut nouă ani în închisoare pentru infracţiuni grave, însă a stârnit admiraţia României în 2016, când a reuşit să câştige competiţia „6633 Arctic Ultra”.

În 2018, el s-a impus a treia oară consecuitv cursa de 380 de mile a Maratonului Arctic Ultra 6633. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.