Câştigătorii US Open la simplu feminin şi simplu masculin vor încasa un premiu de 3,8 milioane de dolari (aproximativ 3,25 milioane de euro) fiecare la ediţia din acest an a US Open, în creştere cu 100.000 de dolari faţă de anul trecut. Suma este cu aproximativ un milion de euro mai mare decât premiul Simonei Halep pentru triumful de la Roland Garros de anul acesta.
Finaliştii la simplu vor primi la Flushing Meadows câte 1,85 de milioane de dolari, în timp ce jucătorii eliminaţi în primul tur vor încasa câte 54.000 de dolari (peste 46.000 de euro). Un jucător eliminat în primul tur al califiărilor va primi 8.000 de dolari (6.850 de dolari).
Învingătorii din probele de dublu masculin şi feminin vor primi 700.000 de dolari de echipă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În comparaţie, câştigătorii la simplu la Australian Open au primit câte 2,6 milioane de euro, cei de la Roland Garros câte 2,2 milioane de euro, iar învingătorii de la Wimbledon câte 2,53 milioane de euro.
Premiile totale de la US Open sunt de 53 de milioane de dolari, în creştere cu 5 la sută faţă de 2017 şi cu 57 la sută faţă de 2013.
US Open a fost primul turneu care a acordat premii egale la masculin şi la feminin, începând din 1973.
Ultimul grand slam al anului se va desfăşura între 27 august şi 9 septembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.