Reprezentativa României, cu Mircea Lucescu pe banca tehnică pentru prima dată în noul mandat, a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, selecţionata din Kosovo, în grupa C2 a Ligii Naţiunilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE -
Mircea Lucescu, selecţionerul echipei naţionale a României, ştie că drumul către Mondial abia a început şi spune că surprizele pot apărea de la orice adversar întâlnit. El consideră că meritul victoriei este şi al tehnicienilor dinaintea sa.
CITEȘTE ȘI Meciul Kosovo-România: Mircea Lucescu - Meritul acestei victorii este şi al celor care au fost înaintea mea: Contra, Edi Iordănescu, Mirel Rădoi...UPDATE -
La Pristina, pe stadionul care poartă numele fostului jucător Fadil Vokrri, Mircea Lucescu a revenit cu o victorie pe banca naţionalei tricolore, după o pauză de 38 de ani. Atunci, în 1986, a fost 4-0 cu Austria, la Bucureşti, acum a fost 3-0 cu naţionala din Kosovo, la Pristina.
După un început în care imnul României a fost fluierat de un stadion întreg, elevii lui Lucescu au trecut la cârma jocului şi au încercat poarta lui Muric prin Mihăilă (min. 7) şi Man (min. 13). Dennis Man a fost şi jucătorul care a deschis scorul, în minutul 40, după o acţiune personală, urmată de un şut de la 16 metri, la colţul lung. Tot Man i-a pasat coechipierului său de la Parma, Mihăilă, în minutul 44, dar şutul acestuia s-a dus în bară. După reluare, Dennis Man a fost faultat în careul kosovar de către Valon Berisha, iar arbitrul a acordat penalti după consultarea VAR. Răzvan Marin a transformat în minutul 51 şi a majorat avantajul României. Mihăilă a mai şutat odată în bară, în minutul 59, iar în minutul 81 a profitat de o gafă a apărării gazdelor şi a şutat la poartă. Muric a respins, dar Drăguş a fost omul potrivit la locul potrivit şi a trimis în plasă, stabilind scorul final, Kosovo – România 0-3. Kosovarii au jucat în zece ultimele minute, după ce Vojvoda a primit al doilea galben, pentru un fault la Puşcaş, iar România conduce în clasamentul grupei C2, cu trei puncte şi golaveraj mai bun deât Cipru.
KOSOVO: Muric – Vojvoda, Amir Rrahmani, Aliti, Paqarada (Rrudhani 81) – Zhegrova (Sahiti 81), V. Berisha (Muslija 66), Rexhbecaj, Rashica – Muriqi (Albion Rrahmani 66), Asllani (Ermal Krasniqi 66). SELECŢIONER: Franco Foda
ROMÂNIA: Niţă - Raţiu, A. Burcă, Drăguşin, N. Bancu – R. Marin (D. Olaru 86), M. Marin, Stanciu (Al. Mitriţă 86) – D. Man (Fl. Coman 78), Drăguş (G. Puşcaş 83), Mihăilă (I. Hagi 88). SELECŢIONER: Mircea Lucescu
Cartonaşe galbene: V. Berisha 50, Rexhbecaj 69, Vojvoda 81 / Bancu 76, AL. Mitriţă 90+5
Cartonaş roşu: Mergim Vojvoda (Kosovo) min. 85
Arbitri: Aliyar Aghayev - Zeynal Zeynalov, Akif Amirali – Ingilab Mammadov (toţi din Azerbaidjan)
Arbitri VAR: Luca Pairetto - Matteo Gariglio (toţi din Italia)
UPDATE -
Potrivit comentatorilor partidei, în minutul 90 un suporter a pătruns pe teren. Crainicul stadionului a făcut un anunţ pentru public la staţia de amplificare.
UPDATE -
În minutul 85, de la echpa gazdă a fost eliminat Vojvoda.
UPDATE -
În minutul 82, scorul a devenit 3-0. A înscris Drăguş.
UPDATE -
Răzvan Marin a înscris în minutul 51, dintr-un penalti acordat pentru un fault, după consultarea VAR. Scorul a devenit 2-0 pentru tricolori.
UPDATE -
La pauză, România conduce cu 1-0.
În minutul 44, Mihăilă a ratat o ocazie imensă, trimiţând mingea în bară, după o pasă de la Man.
UPDATE -
Tricolorii conduc cu 1-0. A marcat Man, în minutul 40.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Lucescu, în vârstă de 79 de ani, a revenit la conducerea echipei naţionale în august, după 38 de ani.
Partida de vineri este arbitrată de azerul Aliyar Aghayev, ajutat de Zeynal Zeynalov şi Akif Amirali, iar rezervă va fi Ingilab Mammadov.
Înainte de start, imnul României a fost fluierat de public.
Echiple de start:
KOSOVO: 1. Muric – 15. Vojvoda, 13. Amir Rrahmani-cpt., 3. Aliti, 23. Paqarada – 10. Zhegrova, 14. V. Berisha, 6. Rexhbecaj, 7. Rashica – 18. Muriqi, 11. Asllani. Selecţioner: Franco Foda
Rezerve: 12. Bekaj, 16. Avdyli – 2. Hadergjonaj, 4. I. Krasniqi, 5. Dellova, 8. Muslija, 9. Albion Rrahmani, 17. E. Krasniqi, 19. Emërllahu, 20. Sahiti, 21. Rrudhani, 22. Selmani
ROMÂNIA: 1. Niţă – 2. Raţiu, 3. Drăguşin, 15. Burcă, 11. Bancu - 18. R. Marin, 6. M. Marin, 10. Stanciu -20. Man, 19. Drăguş, 13. Mihăilă. Selecţioner: Mircea Lucescu
Rezerve: 12. L. Popescu, 16. Târnovanu – 4. Manea, 5. Ghiţă, 7. Alibec, 8. Artean, 9. Puşcaş, 14. Hagi, 17. F. Coman, 21. Olaru, 22. Mitriţă, 23. Sorescu
După partida de la Priştina, tricolorii vor juca, luni, pe stadionul Steaua, tot de la ora 21.45, cu naţionala Lituaniei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.