Bertrand Latour, un jurnalist de la canalul publicaţiei L'Equipe, a fost agresat de fanii echipei Liverpool înainte de finala Ligii Campionilor, sâmbătă seara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Ieşeam din trenul RER D pentru a merge la Stade de France când un francez le-a spus unor fani beţi ai lui Liverpool că sunt un jurnalist <pro-Madrid>, deşi bineînţeles că nu sunt. Cei trei fani au început apoi să mă lovească. S-a întâmplat foarte repede. Eram în mijlocul unei mulţimi şi alţi fani englezi au venit şi ne-au despărţit. M-am ales doar cu o tăietură la pomete", a declarat Bertrand Latour. 

Meciul dintre Liverpool şi Real Madrid a început cu o întârziere de peste o jumătate de oră. Mai mulţi tineri fani fără bilet s-au urcat pe porţile stadionului pentru a încerca să intre. Au avut loc scurte încăierări cu poliţia, care i-a respins pe intruşi, folosind şi gaze lacrimogene.

Unii spectatori cu bilet au fost lăsaţi să intre pe stadion abia la finalul primei reprize.

O sursă apropiată guvernului a declarat pentru AFP că problema a venit din partea "fanilor britanici, care sunt din păcate obişnuiţi cu aceste excese".

"Doar câţiva tineri din cartiere (n.r. - cartierele Parisului) s-au implicat în dezordini, dar acest lucru este secundar", a adăugat sursa citată.

De asemenea, acesta "a deplâns utilizarea de bilete false de către suporterii britanici, care au perturbat accesul pe stadion". El a continuat: "Dispozitivul a fost foarte bine gândit, iar reacţia forţelor de poliţie de pe teren a fost rapidă. S-a constatat că, în ciuda situaţiei, nu au existat răniţi".

Într-un comunicat, poliţia pariziană a explicat că, înainte de meci, "numeroşi suporteri fără bilet pentru meci sau care deţineau bilete false au perturbat accesul în Stade de France, la nivelul perimetrului de securitate exterior".

"Aceşti suporteri au exercitat o presiune puternică pentru a intra pe stadion şi au întârziat accesul spectatorilor cu bilet. Profitând de această acţiune, mai multe persoane au reuşit să treacă de gardul stadionului", a adăugat poliţia.

"Intervenţia rapidă a poliţiei a permis revenirea la calm şi evacuarea persoanelor care au cauzat probleme de pe platoul Stade de France", a adăugat ea.

Prefectura a precizat că "niciun incident major nu a fost constatat în cele două fan zone", la Saint-Denis şi Cours de Vincennes din Paris.

Real Madrid a câştigat, sâmbătă seară, pentru a 14-a oară Liga Campionilor, învingând în finala disputată pe Stade de France, la Saint-Denis, echipa Liverpool, scor 1-0 (0-0). Golul a fost marcat de Vinicius, în minutul 59.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.