Pagina oficială de Facebook a Campionatului European under 21 a prezentat, după victoria obţinută de tricolori în meciul cu Anglia, scor 4-2, mai multe imagini cu bucuria jucătorilor, cu mesajul: “WOW! România”.
După succesul obţinut de echipa României la Cesena, pe reţelele de socializare au apărut numeroase mesaje de felicitări. Dintre cei care s-au declarat încântaţi de victoria tricolorilor, Gabi Balint a scris că renaşte speranţa cu această echipă. “Ce meci nebun! Avem potenţial ofensiv, asta e sigur. 8 goluri în 2 meciuri! Avem jucători marcatori şi în teren şi pe bancă. Şi îmi mai place ceva. Ştiu să puna mult suflet în tot angrenajul tehnico-tactic. Extraordinar spiritul de echipă. Joacă pentru România nu pentru fiecare dintre ei. E clar. Cu tinerii de astăzi ne batem cu cei puternici. Şi când îi auzi pe unii nemulţumiţi că trebuie să folosească doi jucători sub 21 de ani în Liga 1... Bravo, România! Renaşte speranţa”, a notat Balint.
“Un nou meci MARE pentru Naţionala de Fotbal a României la Campionatul European U21. 4-2 împotriva Angliei şi o minunată lecţie de determinare. Bravooo”, a scris şi Ana Maria Popescu.
Alte mesaje de după victoria tricolorilor under 21:
FC Dinamo: “SUNTEM MÂNDRI DE VOI! O generaţie de campioni pentru ROMÂNIA!”
CFR Cluj: “ROMÂNIA, FELICITĂRI! Campionii României vă felicită din nou!”
Ciprian Marica: “Romaniiiiia! Romaniiiia ! Ole ! Ole ! Ole !”
Universitatea Craiova: “România este mare. Bravo, tricolori!”
FC Voluntari: “MULŢUMIM, ROMÂNIA U 21! Mulţumim, România U 21 pentru că sunteţi ceea ce ştiţi să preţuiti. Mulţumim, România U 21 pentru curajul ce îl porţi. Mulţumim, România U 21 pentru că eşti ceea ce la nu ai renunţat , pentru că ai ştiut ce vrei si cât poti sa dai pentru asta! Multumim, România U 21 pentru că eşti ceea ce dăruieşti cu tot sufletul, fără nicio reţinere”.
Reprezentativa under 21 a României a învins, vineri, la Cesena, cu scorul de 4-2 (0-0), selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la Campionatul European de tineret. Tricolorii au învins şi în prima etapă, scor 4-1 cu Croaţia, astfel că sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte.
Au marcat: Gray ’79, Abraham ‘87 / Puşcaş ’76 (penalti), Ianis Hagi ’85, Coman ’89, ‘90+3
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.