Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, deţinătoarea trofeului, este direct acceptată în turul al doilea al turneului Rogers Cup de la Toronto, fază în care va evolua, miercuri, cu Kristina Mladenovic din Franţa, locul 49 WTA, beneficiară a unui wild card, sau cu o jucătoare venită din calificări.
Dacă va trece de turul al doilea, Halep se va califica în optimi, unde ar putea juca împotriva americancei Madison Keys, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 14. În sferturi, românca ar putea evolua cu americanca Sloane Stephens, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7, sau cu Arina Sbalenka din Belarus, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 9, în semifinale, cu japoneza Naomi Osaka, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, cu americanca Serena Williams, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 8, sau cu daneza Caroline Wozniacki, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 15.
În partea superioară a tabloului se află, între altele, australianca Ashleigh Barty, locul I WTA, Karolina Pliskova din Cehia, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, olandeza Kiki Bertens, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, şi ucraineanca Elian Svitolina, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Singura jucătoare care lipseşte din Top 10 WTA la Toronto este Petra Kvitova din Cehia, locul 6 WTA, care s-a retras din cazua unei accidentări.
Rogers Cup se dispută un an la Montreal şi următorul la Toronto. Simona Halep a câştigat de două ori competiţia de categorie Premier 5, de ficare dată la Montreal, în 2016 şi 2018. Anul trecut, ea a învins-o în finală pe Sloane Stephens, cu scorul de 7-6 (6), 3-6, 6-4, iar în 2016 pe Madison Keys, cu scorul de 7-6 (2), 6-3.
La Toronto, jucătoarea română a ajuns în finală, în 2015, când s-a retras de pe teren în meciul cu elveţianca Belinda Bencic, la scorul de 7-6 (5), 6-7 (4), 3-0, în favoarea adersarei.
La ediţia din acest an, Simona Halep este singura jucătoare română direct acceptată pe tabloul principal de simplu. În calificări participă Mihaela Buzărnescu, locul 58 WTA şi cap de serie numărul 7, care va da piept în primul tur cu canadianca de 18 ani Carson Branstine, locul 468 WTA, beneficiară a unui wild card.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.