Jucătorii echipei Real Madrid au efectuat, luni, primul antrenament după o pauză de două luni, cauzată de pandemia de coronavirus, informează marca. com.
Jucătorii s-au antrenat individual la baza de pregătire de la Valdebebas, menţinând o distanţă de securitate între ei. Fotbaliştii au efectuat atât exerciţii fizice, cât şi cu mingea, sub supravegherea antrenorului de fitness Gregory Dupont.
Antrenorul principal Ziendine Zidane a fost prezent şi a dat indicaţii de la distanţă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Jucătorii madrileni ar urma ca săptămâna viitoare să înceapă antrenamentele în grupuri de până la şase persoane.
Preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, îşi doreşte ca partidele din primele două divizii, întrerupte de pandemia de coronavirus, să se reia începând cu 12 iunie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.