Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, că găzduirea unor meciuri de la Campionatul European din 2020 reprezintă doar un început, federaţia dorind şi ca Euro-2020 la under 21 să aibă loc în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Pentru noi Euro-2020 este doar începutul. Cel mai important obiectiv pentru noi ca federaţie a fost să putem să transferăm tot acest know-how de la nivel de UEFA către FRF, pe care să-l putem transpune apoi în organizările de meciuri, dar mai ales noi ca ţară să putem să găzduim pe viitor cât mai multe evenimente sportive. Am reuşit să fim se pare destul de convingători în relaţia cu UEFA astfel încât în 2021 să găzduim Campionatul European pentru under 19 şi pot să vă asigur că nu ne vom opri aici. Luând în considerare tot acest parcurs al naţionalei de tineret ne dorim ca în 2023 să putem să organizăm inclusiv un Campionat European de under 21 în România. Pentru a putea să facem toate aceste lucruri a trebuit să ne modernizăm mai mult decât în anii trecuţi, să ne adaptăm permanent pe partea logistică şi operaţională”, a spus Burleanu.

El a prezentat şi stadiul pregătirilor pentru Euro-2020. “La nivelul întregului proiect de organizare, există 41 de dosare implementate de UEFA, 16 sunt gestionate de UEFA împreună cu FRF, iar 8 doar de FRF. Suntem în graficul convenit, astfel că vom fi pregătiţi să găzduim cel mai important eveniment sportiv.  În următoarele două luni vor fi angajaţi încă 40 de specialişti pentru EURO 2020: manageri, coordonatori, asistenţi de proiect. Arena Naţională a intrat într-un proces de modernizare pentru facilităţi dedicate confortului şi siguranţei spectatorilor. De la 1 mai 2020, stadionul va intra în totalitate sub controlul UEFA. Ne dorim un gazon optim pentru Euro-2020. Acum e o discuţie dacă vom avea un gazon natural sau un gazon hibrid. Stadioanele de antrenament pentru Euro-2020, Ghencea şi Arcul de Triumf, se încadrează în termenul stabilit şi vor fi gata înainte de Euro, conform informaţiilor de la CNI. La stadionul Giuleşti, Compania Naţională de Investiţii şi constructorul au anunţat o întârziere care se încearcă a fi recuperate. Pe lângă aceste stadioane, este poate şi mai important că, prin proiectul Euro2020, vom avea 400 de baze sportive construite la nivel naţional”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sediul Federaţiei Române de Fotbal l-a avut vineri, invitat special pe Martin Kallen, CEO UEFA Events SA. Împreună cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, acesta a vorbit despre organizarea Campionatului European de anul viitor în 12 oraşe de pe continent. “Pregătirile pentru EURO 2020 sunt în desfăşurare şi se află în grafic. În iunie 2020, Bucureştiul va fi pregătit să găzduiască partidele de la turneul final”, a afirmat Martin Kallen.

El a menţionat că proiectul UEFA Euro-2020 în 12 oraşe europene implică un cost de aproximativ 680 de milioane de euro şi că profitul s-ar putea ridica la aproximativ 2 miliarde de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.