Sportiva Raluca Strămăturaru, care va purta drapelul României la ceremonia de închidere a JO de iarnă, a declarat că festivitatea de duminică va fi cea mai frumoasă din cariera sa olimpică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Am participat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă şi am mers atât la ceremoniile de deschidere cât şi la cele de închidere, iar atmosfera din timpul acestora este impresionantă. De data asta, pentru mine festivitatea de închidere va fi cu totul specială. Voi purta prima dată în carieră drapelul României la defilarea finală, un lucru care mă onorează şi care va transforma evenimentul în cea mai frumoasă festivitate de închidere din cariera mea olimpică. Cu siguranţă că vor fi emoţii, dar dacă am reuşit să le stăpânesc în timpul concursului cu siguranţă că voi reuşi şi la festivitatea de închidere”, a spus Strămăturaru, potrivit cosr.ro.

Ea a precizat că locul 7 ocupat în proba de sanie o motivează. “Încă nu m-am obişnuit cu atenţia deosebită care mi se acordă după acest rezultat foarte bun pe care l-am obţinut la Pyeongchang. Antrenamentele au mers foarte bine, mai bine decât mă aşteptam, iar rezultatul a fost pe măsură. Am plecat cu gândul la un loc în top 10, dar a ieşit mai bine decât speram. Rezultatul de la Pyeongchang mă motivează şi mă ambiţionează în perspectiva competiţiilor viitoare”, a adăugat Strămăturaru.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.