Un certificat medical din data 10 iulie 2017, care arată că fostului fotbalist al echipei Fiorentina Davide Astori, decedat în martie 2018, i-a fost efectuat un control la inimă ar fi fals, informează publicaţia Quotidiano Nazionale, citată de gazzetta.it.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aceasta este concluzia la care a ajuns Parchetul din Florenţa, cu privire la certificatul medical care atestă că Astori a fost supus unui test ce permite calculul deformării muşchiului cardiac.

Procurorul Antonino Nastasi susţine că acel certificat, pe baza căruia profesorul Giorgio Galanti, directorul secţiei de medicină sportivă de la Spitalul Careggi din Florenţa, l-a declarat pe fotbalist apt de efort, a fost întocmit în jurul datei de 19 aprilie 2019, pentru a acoperi "neglijenţa şi incometenţa" de a nu-i fi făcut jucătorului testul respectiv.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Certificatul fals a fost întocmit de un colaborator al lui Galanti, cu contribuţia morală a acestuia din urmă. Autorul certifcatului va fi audiat şi el de procuror.

Galanti şi medicul Francesco Stagno din Cagliari, unde Astori a jucat înainte de a ajunge la Florenţa, care au emis certificate prin care l-au declarat apt de joc pe căpitanul Fiorentinei, fac obiectul unei anchete pentru omor prin imprudenţă.

Potrivit procuraturii, cei doi medici nu au investigat extrasistolele apărute în timpul testelor de stres pe care Astori le-a efectuat în 2014, la Cagliari şi în 2016 şi 2017, la Florenţa.

Davide Astori a încetat din viaţă în 3 martie, la vârsta de 31 de ani, la Udine, unde se afla cu Fiorentina pentru un meci din Serie A.

Iniţial, procurorii au anunţat că Astori a murit probabil din cauza unei bradicardii (rărire a ritmului cardiac). După autopsie s-a stabilit că decesul a survenit din cauza unei probleme cardiace, însă nu bradicardie, ci tahiaritmie (tulburare de ritm cardiac caracterizată prin accelerarea frecvenţei cardiace).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.