„România are şansa reală de a deveni un pol regional în industria de apărare şi securitate, cu condiţia ca acest obiectiv să fie susţinut prin mecanisme eficiente de finanţare, politici publice coerente şi o viziune strategică pe termen lung.
Este esenţial ca firmele româneşti care produc pentru beneficiari din zona de securitate şi apărare să beneficieze de instrumente dedicate de finanţare – atât prin fonduri guvernamentale, cât şi prin facilitarea accesului la resurse europene şi internaţionale. Consolidarea bazei industriale naţionale depinde de capacitatea noastră de a oferi predictibilitate, sprijin concret şi acces la lanţuri de aprovizionare europene şi euro-atlantice.
În egală măsură, susţin necesitatea unor programe dedicate de sprijinire a cercetării şi dezvoltării în parteneriat cu actori din comunitatea euro-atlantică – fie că vorbim de institute de cercetare, companii cu tradiţie în inovare sau acceleratoare tehnologice. Avem nevoie de o cultură a inovării aplicate, în care know-how-ul, infrastructura şi resursele se conectează într-un mod eficient, cu rezultate tangibile pentru securitatea naţională şi rezilienţa regională.
La nivel de politici publice, este timpul pentru o abordare integrată, care să lege domeniul industrial de cel strategic. Prin colaborare instituţională, parteneriate internaţionale şi implicarea mediului privat, România poate construi un ecosistem de apărare competitiv, inovator şi relevant pentru prezentul şi viitorul arhitecturii de securitate euro-atlantice.”

Urmărește-ne și pe Google News
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.