Mai mulţi români au fost ademeniţi de un conaţional cu promisiuni false să vină la muncă în Germania, dar odată ajunşi acolo au fost exploataţi, fiind puşi să muncească câte 13 ore în fiecare zi. Ei erau închişi în clădirea fabricii la care lucrau, dar unul dintre muncitori a reuşit să scape, a alertat poliţia şi astfel a dat startul unei anchete, relatează presa germană.
Miercuri, 19 martie, aproximativ 80 de ofiţeri vamali de la Biroul vamal principal din Kiel au percheziţionat mai multe proprietăţi, sub suspiciunea de muncă ilegală. Au fost percheziţionate spaţii rezidenţiale şi comerciale, sediul unei companii şi şantierul unui antreprenor.
Un român în vârstă de 52 de ani a fost arestat. „Cetăţeanul român în vârstă de 52 de ani este acuzat că a atras mai mulţi compatrioţi în Germania sub promisiuni false şi apoi i-a închis în clădirea unei fabrici”, a declarat Robert Dütsch, şeful Biroului vamal principal din Kiel, citat de site-ul RTL. Suspectul ar fi recurs, de asemenea, la violenţă fizică pentru a ţine muncitorii sub control.
Românii erau obligaţi să muncească treisprezece ore în fiecare zi, fără pauze regulate şi cu hrană minimă. După aceea, muncitorii români - al cărui număr nu este precizat - erau transportaţi la cazare şi închişi acolo.
Un muncitor a fost eliberat cu ocazia acestor percheziţii.
„Ceea ce sună ca un coşmar absolut ar fi fost o realitate pentru mai mulţi români în Neumünster (landul Schleswig-Holstein), luni la rând. Oficialii vamali au descoperit acum aceste condiţii inumane într-o clădire a unei fabrici”, scrie RTL.
Bărbatul în vârstă de 52 de ani şi-ar fi obligat compatrioţii să muncească timp de până la trei luni. Se pare că aceştia erau transportaţi zilnic la şantier, unde erau monitorizaţi în permanenţă. Locurile unde dormeau erau pline de mucegai, uşile erau încuiate, iar camerele erau fără ferestre. „Locurile de dormit pe care le-au găsit (anchetatorii), care erau pregătite pentru până la zece persoane, erau într-o stare inacceptabilă, uneori foarte mucegăite”, a declarat Dütsch.

„Aceasta este o formă deosebit de gravă de exploatare prin muncă. Acuzatul ar fi folosit violenţa fizică pentru a menţine controlul asupra victimelor. Niciuna dintre ele nu vorbea germana, ceea ce a sporit şi mai mult izolarea lor”, a detaliat Dütsch.
Muncitorii români nu primeau niciun salariu şi nu erau plătite nici impozite, nici contribuţii la asigurările sociale.
Cazul a ieşit la iveală după ce un muncitor a reuşit să scape şi a alertat poliţia.
Investigaţiile privind trecutul persoanei arestate şi eventualele alte persoane implicate sunt în curs de desfăşurare.
Au fost găsite, de asemenea, mai multe nereguli pe şantier, pe care autoritatea pentru protecţia muncii l-a închis imediat, potrivit agenţiei germane de presă dpa.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.