Şase adolescenţi şi tineri, cu vârste între 14 şi 19 ani, au înscenat, noaptea trecută, un accident într-o comună din judeţul Vaslui, lăsând pe marginea şoselei un manechin din paie stropit cu vopsea roşie. Un şofer care trecea prin zonă şi a văzut „un om plin de sânge” zăcând pe marginea drumului a sunat imediat la 112. Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că era, de fapt, un manechin. După farsa macabră, adolescenţii s-au ales cu dosar penal pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, noaptea trecută, 16 aprilie 2025, la ora 00:12, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui a fost sesizat, prin Serviciul de urgenţă 112, de către un tânăr de 21 de ani, din comuna Muntenii de Jos, judeţul Vaslui, că pe marginea drumului naţional DN 24, la ieşirea din localitatea Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, pe sensul de mers Vaslui - Iaşi, se află o persoană decedată.
„Având în vedere sesizarea, la faţa locului, a fost direcţionat un echipaj al Secţiei 2 Poliţie Rurală Vaslui, care a constatat că cele sesizate nu se confirmă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Sursa citată a precizat că, din primele cercetări, poliţiştii Serviciului Rutier Vaslui au stabilit că, în noaptea de 15 spre 16 aprilie 2025, şase tineri, cu vârste între 14 şi 19 ani, din localitatea Satu Nou, ar fi amplasat pe partea carosabilă a drumului naţional DN 24, la ieşirea din localitatea Satu Nou, un manechin din paie, îmbrăcat cu haine şi stropit cu substanţă roşie.
Acesta imita o persoană care ar fi fost victima unei infracţiuni, şi astfel ar fi îngreunat şi pus în pericol circulaţia pe sectorul de drum public respectiv, aducând atingere dreptului la liberă circulaţie a participanţilor la trafic.
Potrivit IPJ Vaslui, în cauză a fost întocmit dosar penal, pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.
Poliţiştii atenţionează că astfel de fapte sunt un real pericol pentru participanţii la trafic şi că pot avea urmări grave, astfel că recomandă părinţilor să explice copiilor lor că, pe lângă aceste riscuri, sunt alertate inutil forţele de intervenţie ale Poliţiei, Ambulanţei, pompierilor şi altor entităţi similare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.