Serghei Şoigu, principalul consilier pe probleme de securitate al liderului rus Vladimir Putin, a discutat despre Ucraina cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, a relatat vineri agenţia de ştiri TASS, această ultimă vizită la Phenian intervenind pe fondul progreselor înregistrate în relaţiile de securitate dintre cele două ţări, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şoigu, fost ministru al apărării, a declarat că discuţiile sale cu Kim au fost lungi şi au durat mai mult de două ore, potrivit TASS.

Dialogul dintre Rusia şi Statele Unite a fost un alt subiect discutat cu Kim, a precizat Şoigu.

Oficialii americani, ucraineni şi sud-coreeni au declarat că Coreea de Nord a desfăşurat peste 10.000 de soldaţi care au fost trimişi în luptă în regiunea Kursk din estul Rusiei şi, de asemenea, a expediat Moscovei arme grele, inclusiv artilerie şi rachete balistice. În schimb, Coreea de Nord a primit probabil tehnologie militară şi civilă şi asistenţă economică din partea Moscovei.

Moscova şi Phenianul au respins iniţial rapoartele privind desfăşurarea trupelor nord-coreene, dar în octombrie 2024 Putin nu a negat că soldaţii Phenianului se află în Rusia, iar un oficial nord-coreean a declarat că orice astfel de mişcare ar fi legală.

Anul trecut, Rusia şi Coreea de Nord au semnat un tratat istoric care include o clauză de apărare reciprocă.

Agenţia de stat nord-coreeană KCNA a relatat despre sosirea unei delegaţii conduse de Şoigu, care a fost întâmpinat de înalţi oficiali guvernamentali şi de ambasadorul Moscovei la Phenian.

Fostul ministru al apărării a mai efectuat anterior vizite la Phenian, când Coreea de Nord se pregătea să desfăşoare trupe care să lupte pentru Rusia în războiul acesteia împotriva Ucrainei.

Vizita sa are loc după ce Putin a fost recent de acord să înceteze temporar atacarea instalaţiilor energetice ucrainene, dar a refuzat să aprobe o încetare a focului completă pe o perioadă de 30 de zile propusă de preşedintele american Donald Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.