Preşedintele clubului Angers, Said Chabane, care este vizat de o plângere pentru agresiune sexuală depusă de o angajată a grupării din Ligue 1, a fost reţinut miercuri dimineaţă, informează presa franceză.
El a fost reţinut la sediul poliţiei judiciare din Angers.
Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz, în care ar mai fost identificate de anchetatori încă două posibile victime.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivti lequipe.fr, o primă plângere a fost depusă la 7 ianuarie, vizând fapte comsie la finalul anului 2019.
"De la deschiderea acestei anchete, acuzaţii grave i-au fost aduse domnului Chabane. Zvonurile circulau în club de ceva vreme", a declarat procurorul Eric Bouillaud, pentru lequipe.fr.
Potrivit acuzaţiilor, bărbatul de 55 de ani se lipea de tinere, le atingea fesele, sânii, părţile intime, fără consimţământul acestora.
Născut la Alger şi aflat în Franţa de la vârsta de 23 de ani, Chabane este proprietarul clubului din anul 2011, când l-a cumpărat pentru suma de 1,7 milioane de euro. El a reuşit să aducă echipa în Ligue 1 în 2015 şi să o menţină fără probleme în primul eşalon, reuşind şi o calificare în finala Cupei Franţei, în 2017.
Sub patronajul său, clubul a beneficiat de un nou centru de antrenament, inaugurat în 2014 şi au început lucrările de refacere a stadionului propriu, care vor fi finalizate în 2021.
Acesta este un nou caz de agresiune sexuală în sportul francez, după cel din patinaj.
În cartea “Un si long silence”, Sarah Abitbol, de zece ori campioană a Franţei la patinaj artistic în proba de perechi, a susţinut că a fost violată de antrenorul său, Gilles Beyer, în perioada 1990-1992. Fosta sportivă, acum în vârstă de 44 de ani, a spus că a fost violată de Beyer de mai multe ori în adolescenţă, când avea 15 ani.
Parchetul din Paris a deschis o anchetă pentru viol şi agresiuni sexuale asupra minorilor, după dezvăluirile patinatoarei Sarah Abitbol.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.