Patinoarul Allianz-Ţiriac Arena găzduieşte, în perioaada 27-19 octombrie, ediţia a 20-a a competiţiei internaţionale de patinaj artistic “Crystal Skate”, organizată de Asociaţia Municipală de Patinaj Bucureşti.
Evenimentul a început joi cu antrenamentele oficiale pentru fiecare categorie de vârstă.
Competiţia de patinaj va debuta vineri, cu două sesiuni de patinaj, ce se vor desfăşura în intervalul orar 08:00-13:00, respectiv 16:00-22:00. În prima sesiune vor concura copiii, în timp ce în cea de-a doua sesiune vor participa juniorii şi seniorii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sâmbătă va fi organizată o singură sesiune competiţională, care se va desfăşura în intervalul orar 15:00-22:00 şi va aduce pe gheaţă concurenţii de la categoriile juniori şi seniori.
Evenimentul sportiv reuneşte pe gheaţa patinoarului peste 100 de concurenţi din 15 ţări: Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Finlanda, Franţa, Grecia, Marea Britanie, Italia, Israel, Lituania, România, Ucraina, Slovacia şi Slovenia.
Concursul de patinaj este adresat ambelor sexe de la următoarele categorii: Novici, Juniori şi Seniori, iar la sfârşit, toţi participanţii vor fi premiaţi cu diplome, în timp ce cei mai buni trei patinatori de la fiecare categorie vor fi recompensaţi cu medalii.
Ediţia a 20-a a competiţiei internaţionale de patinaj artistic “Crystal Skate”, susţinută pe gheaţa Patinoarului Allianz-Tiriac Arena, beneficiază de jurizare la cel mai înalt nivel, echipa de juraţi fiind compusă din reprezentanţi ai patinajului artistic din cele 15 ţări participante.
Concursul este organizat de Asociaţia Municipală de Patinaj Bucureşti, în parteneriat cu Federaţia Română de Patinaj, în conformitate cu regulile Uniunii Internaţionale a Patinajului (ISU).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.