Poliţia Capitalei a demarat o anchetă şi face cercetări, după ce emblema Miscării Legionare a fost desenată pe unul dintre stâlpii Pasajului Basarab. Potrivit legislaţiei, promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, ori incitarea la ură sau discriminare, reprezintă infracţiune.
Poliţia Capitalei s-a sesizat din oficiiu şi face cercetări, după ce emblema Miscării Legionare a fost desenată pe unul dintre stâlpii Pasajului Basarab.
Imagini cu inscripţia au apărut şi în mediul online.
”Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 4, alin. 1 din OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.
În acest moment se desfăşoară activităţi în vederea identificării şi depistării persoanelor care au săvârşit infracţiunea.
”Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun. Reiterăm faptul că promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, ori incitarea la ură sau discriminare, reprezintă infracţiune”, a mai transmis Poliţia Capitalei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.