Perioada imediat următoare naşterii, denumită „al patrulea trimestru,” este critică în viaţa unei mame şi a familiei ei, marcând trecerea către o nouă realitate. Deşi traditional asociată cu primele şase săptămâni după naştere, perioada de recuperare post-partum poate continua până la un an, cu un ritm şi nevoi specifice fiecărei mame.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În fiecare an, 40 de milioane de femei se confruntă cu probleme de sănătate în primele luni după naştere, conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO).

În timp ce perioada sarcinii este atent monitorizată medical, cu analize şi controale regulate atât pentru mamă, cât şi pentru făt, situaţia se schimbă dramatic după naştere. După monitorizarea intensivă din timpul sarcinii, în perioada imediată post-naştere, mamele nu mai prioritizează propria sănătate şi ajung să lipsească de la controale medicale importante. Această situaţie apare tocmai când femeile traversează una dintre cele mai intense perioade de transformare fizică şi emoţională numită „al patrulea trimestru”.

Modificările neurologice post-partum pot determina mamele să treacă cu vederea simptome care necesită atenţie medicală urgentă

Creierul mamei suferă transformări majore după naştere: amigdala, zona responsabilă de emoţii şi instinct de îngrijire, devine dominantă. Această reconfigurare neurologică, deşi esenţială pentru relaţia mamă-copil, poate avea consecinţe neaşteptate asupra sănătăţii femeilor.

Dr. Oana Zaharia, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Băneasa, atrage atenţia asupra unui fenomen îngrijorător: „Concentrându-se exclusiv pe îngrijirea nou-născutului, 96% dintre mame devin extrem de vulnerabile la diverse probleme medicale. Acestea pot varia de la complicaţii post-naştere până la afecţiuni endocrine, cardiovasculare sau depresie. Focalizarea intensă pe bebeluş poate determina mamele să treacă cu vederea simptome care necesită atenţie medicală urgentă.”

REGINA MARIA iniţiază astfel un dialog esenţial despre perioada post-partum - al patrulea trimestru - şi lansează un program dedicat recuperării complete a mamelor după naştere. Sub deviza „Mamele ştiu să fie bune, noi le ajutăm să fie bine”, REGINA MARIA introduce primul program integrat de îngrijire post-natală din România. Dezvoltat împreună cu o echipă multidisciplinară de specialişti, acest pachet de servicii medicale redefineşte standardele de îngrijire pentru perioada post-partum.

Sprijin medical multidisciplinar pentru o recuperare completă

După naştere, 96% dintre mame se confruntă cu provocări medicale semnificative, însă studiile arată că doar 40% ajung la controlul post-partum recomandat. Acest vid în îngrijirea medicală apare exact când riscurile sunt maxime - aproximativ 70% dintre complicaţiile severe post-partum apar în primele 12 săptămâni după naştere.

În această perioadă critică, abordarea medicală integrată devine vitală. Statisticile demonstrează că 1 din 7 mame dezvoltă depresie post-partum, 80% experimentează dezechilibre hormonale semnificative, iar 65% se confruntă cu probleme în procesul de alăptare. De aceea, o echipă multidisciplinară de specialişti devine esenţială pentru recuperarea optimă: ginecologul pentru monitorizarea recuperării post-natale, endocrinologul pentru gestionarea unor eventuale modificări hormonale majore, psiholog - având în vedere că 85% dintre mame raportează anxietate în primele luni, nutriţie - pentru recuperarea echilibrului prenatal.

Mamele care beneficiază de îngrijire integrată au cu 60% mai puţine complicaţii şi prezintă rate semnificativ mai mici de depresie post-partum. Această abordare integrată nu doar previne complicaţiile, ci asigură o tranziţie mai lină către maternitate, oferind fiecărei mame suportul specializat necesar în această perioadă crucială de adaptare.

REGINA MARIA lansează în acest context primul abonament medical din România dedicat exclusiv îngrijirii mamelor după naştere. Acest program a fost dezvoltat ca răspuns la principalele provocări de sănătate cu care se confruntă femeile în perioada post-partum. Abonamentul include servicii medicale complete de monitorizare ginecologică, medicină generală şi internă, endocrinologie, stomatologie, dermatologie, ORL, asistenţă psihologică, analize de laborator, acces la Healthline 24/7,  acces la camera de gardă, servicii de imagistică , nutriţie şi kinetoterapie.

„O mamă trebuie să se poată bucura de maternitate. De aceea, este crucial să apeleze la ajutor specializat ori de câte ori simte că ceva nu este în regulă”, subliniază Oana Maican, psihoterapeut la Spitalul Băneasa, evidenţiind importanţa sănătăţii mentale în perioada post-partum.

Complicaţiile hormonale şi fizice în al patrulea trimestru

„Pe vremuri se credea că dacă o femeie a născut, nu poate să aibă nicio patologie a sânului. Ba da, din păcate naşterea nu ne protejează de aceste afecţiuni, am văzut chiar şi cancere de sân şi este bine ca mamele să ştie că trebuie să facă regulat controale senologice, prin ecografie mamară sau mamografie”,susţine Dr. Oana Giurgea -Medic primar Endocrinolog.

Dr. Oana Zaharia avertizează asupra riscurilor medicale din această perioadă: „Hipertensiunea şi trombofilia pot apărea în primele săptămâni post-partum. Este alarmant că majoritatea mamelor din România nu efectuează controlul medical recomandat, expunându-se unor complicaţii care, netratate, pot avea efecte grave pe termen lung.”

„Al patrulea trimestru” reprezintă o perioadă de readaptare complexă pentru organismul şi psihicul mamei. Dr. Oana Zaharia mai subliniază că „recuperarea post-sarcină este un proces individual, influenţat de starea de sănătate şi istoricul medical al fiecărei femei. Este esenţial ca mamele să-şi respecte propriul ritm de recuperare şi să evite comparaţiile cu alte femei aflate în aceeaşi situaţie.”


Impactul emoţional şi sprijinul psihologic

Societatea ne vorbeşte despre miracolul naşterii, dar despre vulnerabilitatea de după naştere  se vorbeşte prea puţin. REGINA MARIA lansează invitaţia la o discuţie deschisă, menită să pună bazele unei reale conştientizări ale nevoilor mamelor. Perioada post partum reprezintă o perioadă de vulnerabilitate extremă, în care calitatea îngrijirii poate influenţa decisiv recuperarea mamei şi bunăstarea nou-născutului. Prin îmbinarea îngrijirii medicale profesioniste cu sprijinul emoţional constant, mamele pot traversa această perioadă intensă într-un mod echilibrat şi sănătos, beneficiind de susţinerea necesară la fiecare pas al acestei transformări profunde.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.