Medicul Ileana Stamate, purtător de cuvânt al Patronatului Medicilor cu Practică Independentă din România, afirmă că doar foarte puţini dintre pacienţii care primesc consultaţii în ambulatoriul de specialitate sunt trimişi către spitale pentru investigaţii medicale amănunţite, medicii din ambulatoriu reuşind să rezolve 97% dinte cazuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Apropo de presiunea din spitale: medicii din ambulatoriu de specialitate se mândresc, ca să spun aşa, cu faptul că rezolvăm în ambulatoriul de specialitate, la un preţ mult mai scăzut, aproape 97% din prezentări. Practic, 2,7% dintre pacienţii care se prezintă în ambulatoriu îi trimitem către spitalizare continuă pentru continuarea investigaţiilor”, a afirmat, marţi seară, la Medika Tv, purtătorul de cuvânt al Patronatului Medicilor cu Practică Independentă din România, Ileana Stamate. 
 
Ea a explicat că numeroşi pacienţi care ajung la camerele de gardă ale spitalelor nu reprezintă urgenţe, unii dintre ei ajungând acolo pentru că nu găsesc medici sau locuri pentru consultaţii în ambulatoriu. 
 
”60% din prezentările la camerele de gardă sunt prin prezentare directă. Chiar colege ale noastre din Patronat, care sunt preocupate foarte mult de partea economică, au găsit o statistică interesantă prin care au arătat că în 2024 prezentarea directă a fost de 1.800.000 de pacienţi la camera de gardă, pe când prezentarea cu ajutorul ambulanţelor a fost a unui număr de 84.000 de persoane. Practic, acestea au fost urgenţele reale, restul pacienţilor s-au îndreptat către camerele de gardă pentru că ori nu au găsit medici în ambulatoriu, nu au găsit locuri, nu au fost fonduri poate sau ştiu că aceasta este calea cea mai scurtă pentru a-şi rezolva problemele”, a adăugat medicul Ileana Stamate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.