Mijlocaşul spaniol Pedri, de la FC Barcelona, a revenit joi la antrenamentele catalanilor. Conducerea tehnică a acestora speră că Pedri va fi disponibil pentru meciul cu PSG, din Liga Campionilor.
Pedri (21 de ani) a devenit indisponibil la începutul lunii martie, în partida cu Athletic Bilbao disputată în ziua de 3 martie, suferind o accidentare la muşchii ischio-gambieri ai piciorului drept.
Joi, Pedri a fost prezent la antrenamentul colegilor săi, desfăşurat pe terenul de la Ciutat Esportiva Joan Gamper, şi s-a pregătit alături de aceştia. Xavi, antrenorul echipei FC Barcelona, speră ca acesta să fie primul pas spre recuperarea totală a lui Pedri.
Tehnicianul catalan îşi doreşte ca mijlocaşul să fie disponibil pentru meciul cu PSG, din prima manşă a sferturilor de finală din Liga Campionilor, care va avea loc în ziua de 10 aprilie. Returul se va disputa în 16 aprilie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.