Conducerea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu a anunţat, miercuri, că va face apel la decizia instanţei, care a admis cererea lichidatorului judiciar privind intrarea în faliment a grupării. Pandurii a precizat că activitatea clubului va continua conform programului stabilit şi echipa de seniori precum şi cele de juniori vor continua competiţiile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Pandurii Târgu Jiu va face apel la această decizie, dar va cere şi suspendarea executării”, se arată pe site-ul oficial al clubului.

Decizia de astăzi a Tribunalului Gorj, potrivit panduriics.ro: „Admite cererile formulate de către administratorul judiciar CONSULTING COMPANY IPURL şi creditoarea AJFP GORJ privind deschiderea procedurii falimentului debitoarei ASOCIATIA CLUBUL SPORTIV PANDURII LIGNITUL TG JIU. Dispune deschiderea procedurii generale a falimentului debitoarei ASOCIATIA CLUBUL SPORTIV PANDURII LIGNITUL TG JIU Dispune dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare. Desemnează lichidator judiciar provizoriu CONSULTING COMPANY IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din lege cu un onorariu lunar de 5000 lei din averea debitoarei. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj, în vederea efectuării menţiuni. Fixează termen pentru predarea gestiunii 23.12.2019. Fixează termen pentru depunerea cererilor de creanţe născute după deschiderea procedurii insolvenţei la data de 10.01.2020. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi publicarea în BPI a tabelului suplimentar al creanţelor la 29.01.2020. Termenul pentru depunerea contestaţiile la tabelul suplimentar de creanţe este de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului de creanţe. Fixează termenul pentru tabelul definitiv consolidat de creanţe la 12.02.2020”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.