Confederaţia Sud-Americană de Fotbal a decis suspendarea mai multor jucători uruguayeni în urma incidentelor care au avut loc în semifinala Copa America dintre Columbia şi Uruguay, relatează L'Equipe.
La partida din iulie, o încăierare a izbucnit între spectatori columbieni şi mai mulţi jucători ai Uruguayului, care încercau să îşi protejeze apropiaţii. CONMEBOL, confederaţia sud-americană de fotbal, a anunţat pe site-ul său că mai mulţi jucători au fost suspendaţi în urma încăierării.
Darwin Nunez, de la Liverpool, a primit cea mai grea sancţiune. El a fost suspendat pentru următoarele 5 meciuri ale echipei sale naţionale şi amendat cu 20.000 de dolari. Rodrigo Betancur va rata următoarele 4 meciuri, în timp ce Mathias Olivera, Ronald Araujo şi Josema Giménez au fost suspendaţi 3 meciuri. Alţi şase uruguayeni au fost amendaţi.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.