Capitala Franţei va aduce un omagiu atletei ugandeze Rebecca Cheptegei, care a fost incendiată de iubitul ei, decedând joi. Astfel municipalitatea pariziană va denumi o bază sportivă în memoria acesteia, a anunţat vineri Anne Hidalgo, primarul Parisului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Ne-a uimit aici la Paris. Am văzut-o. Frumuseţea ei, puterea ei, libertatea ei erau intolerabile pentru persoana care a comis această crimă", a declarat Hidalgo reporterilor.

„Parisul nu o va uita. Îi vom dedica o bază sportivă, astfel încât memoria ei şi povestea ei să rămână printre noi şi să ajute la transmiterea mesajului egalităţii, care este un mesaj transmis de Jocurile Olimpice şi Paralimpice”, a mai completat primarul Parisului.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed,eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Maratonista ugandeză, în vârstă de 33 de ani, participase la Jocurile Olimpice de la Paris. Duminică, 1 septembrie, Rebecca Cheptegei se întorcea de la biserică, atunci când a fost întâmpinată, chiar la ea acasă, în micuţul orăşel Endebess, de un fost partener, cu care a avut o altercaţie. Apoi acesta a stropit-o cu benzină pe sportivă şi a incendiat-o, sub privirile celor doi copiii, care o însoţeau. Deşi vecinii au intervenit, Rebecca a suferit arsuri pe 75% din corp şi a fost transportată de urgenţă la spitalul Refferal din Eldoret, unde a şi decedat în cursul zilei de joi.

Ministrul sportului kenyan, Kipchumba Murkomen, a descris moartea lui Cheptegei drept o pierdere „pentru întreaga regiune”.

„Acesta este un moment critic – nu doar să plângem pierderea unui olimpic remarcabil, ci şi să ne angajăm să creăm o societate care să respecte şi să protejeze demnitatea fiecărui individ”, a declarat vineri Ganzi Semu Mugula, preşedintele Comisiei de Sport din Uganda.

Este al patrulea atac mortal asupra unor atleţi înregistrat în ultima perioadă în Kenya, una dintre victime fiind bărbat, iar celelalte trei fiind femei.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.