MotoGP va reveni în Ungaria pentru prima dată după 1992, după ce a ajuns la un acord cu circuitul Balaton Park, care va găzdui cursa din sezonul următor, au anunţat joi organizatorii Dorna, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După ce prima cursă a avut loc în Ungaria în 1990, urmată de o a doua cursă în 1992, clasa regină va reveni în ţara central-europeană cu date provizorii pentru weekendul 22-24 august 2025.

Circuitul, situat în apropierea lacului Balaton, va fi modernizat înainte de cursă. Campionatul Mondial de Superbike (WorldSBK) va avea, de asemenea, o cursă pe această pistă în sezonul următor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Suntem foarte bucuroşi să anunţăm că Balaton Park va fi în calendarul din 2025 pentru MotoGP şi WorldSBK. Circuitul se află într-o locaţie spectaculoasă şi va fi o destinaţie fantastică pentru fani”, a declarat Carmelo Ezpeleta, CEO al Dorna Sports.

„Lucrările sunt în curs pentru a pregăti locul de desfăşurare pentru debutul său istoric în calendar, adăugând un alt capitol la istoria Ungariei în cursele de Grand Prix cu motociclete, şi suntem foarte nerăbdători să revenim pe o piaţă cheie din Europa Centrală.”

Sezonul 2025 va începe în martie cu Marele Premiu al Thailandei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.