Adrian Mititelu a fost eliberat, miercuri, din închisoare, ca urmare a hotărârii Curţii de Apel Craiova. La ieşire, el a declarat că a făcut închisoare nevinovat şi că speră să i se facă dreptate şi la CEDO.
"Vă mulţumesc mult pentru prezenţă. Cum să fie? Ca şi pentru ceilalţi deţinuţi. Au fost 20 de luni, nu uşoare. Încă o dată vreau să vă comunic că am făcut un mandat nevinovat complet şi nu mă refer acum la faptul că am ieşit acum datorită unui viciu administrativ, dar pe fond nu am făcut nicio faptă penală. Dar asta a fost, am făcut-o şi pe asta. Probabil că toţi ceilalţi vor beneficia de aceste prevederi, de neconstituţionalitate a legii, articolul 155, aliniatul 1, din codul penal.Prea multe nu se discută despre treaba asta. Eu pot să vă spun că simt că s-a făcut dreptate, chiar dacă acum, chiar dacă acum am ieşit pe o chestiune de legalitate, nu are legătură cu vinovăţia sau nevinovăţia, însă vă dau cuvântul de onoare că nu am făcut nicio faptă penală şi am stat 20 de luni nevinovat", a spus Mititelu, potrivit digisport.ro.
Patronul de la U Craiova 1948 va merge şi mai departe în justiţie, pentru a-şi căuta dreptatea. "Mereu am sperat, iar acum sper şi la CEDO să se facă dreptate. În toamnă intru pe fond la CEDO, cu nevinovăţia mea şi sunt convins că se va combina cu faptul că am stat 20 de luni în închisoare nevinovat. Eu cred că sunt mai puternic ca înainte, pentru că greutăţile m-au făcut să devin şi mai puternic. Sunt la curent cu tot ceea ce se întâmplă, merg înainte pe drumul meu şi pe ceea ce mi-am planificat cu mulţi ani în urmă şi sunt aşa cum mă ştiţi, nu m-am schimbat deloc", a adăugat Mititelu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Nu ştiu care e primul lucru pe care o să-l fac, mai multe. Mi-au lipsit familia, apropiaţii. Să ştiţi că, după sănătate, libertatea este foarte preţioasă şi nu poţi să o estimezi decât în momentul când nu o mai ai.
Acum voi vă simţiţi bine, dar în momentul când pierzi, vedeţi cât de important este. O să merg şi la echipă, echipa este viaţa mea, pentru echipa asta am făcut multe sacrificii, am cheltuit foarte mulţi bani, am făcut şi închisoare pentru echipa asta şi o să încerc să facem în aşa fel încât cei care au rămas lângă noi, mai puţini, să fie mulţumiţi şi să reuşim să le aducem bucuria. O să vorbim de fotbal zilele următoare", a mai afirmat Adrian Mititelu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.