Echipa de handbal feminin Minaur Baia Mare a învins miercuri, la turneul de la Turda, formaţia Gloria Bistriţa, scor 31-26 (18-16), în meci jucat în devans la etapa 20 a Ligii Naţionale. Minaur joacă în 8-9 mai la Turneul Final Four al European League, pe teren propriu.
În urma rezultatului, Minaur Baia Mare a acumulat 51 de puncte, pe locul 2, după liderul CSM Bucureşti (52), iar Gloria Bistriţa rămâne pe 7, cu 30 puncte.
Meciul din etapa 21 a Ligii Naţionale, rundă programată în 7 mai, dintre Minaur şi Dunărea Brăila a fost amânat, tocmai pentru a da timp formaţiei băimărene să-şi pregătească mai bine participarea la Turneul Final Four al European League, în 8-9 mai.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În 8 mai, în semifinalele European League, Minaur va întâlni echipa franceză Nantes, iar în al doilea duel se vor afla Siofok şi Ikast Herning.
Finalele pentru medaliile competiţiei sunt programate în 9 mai.
Revenind la Liga Naţională, etapele 20 şi 21 au loc, joi şi vineri, la Cluj-Napoca şi Turda, după programul:
6 mai: Universitatea Cluj-CSM Galaţi, SCM Rm. Vâlcea - Dacia Mioveni, Dunărea Brăila - CSM Slatina, SCM Craiova - Activ Ploieşti, Măgura Cisnădie - HC Zalău, CSM Bucureşti - Rapid Bucureşti
7 mai: Gloria Buzău - Dacia Mioveni, CSM Galaţi - SCM Craiova, CSM Slatina - CSM Bucureşti, Rapid Bucureşti - Măgura Cisnădie, HC Zalău - Universitatea Cluj şi Gloria Bistriţa - SCM Rm. Vâlcea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.