Medicul Cătălin Cîrstoiu, Manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi decan al Facultatii de Medicină Bucureşti, care a fost retras din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, după ce iniţial fusese anunţat de coaliţia PSD-PNL, afirmă, marţi că actuala clasă politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională, el precizând că în continuare crede că o echipă de oameni care nu au făcut politică poate schimba în bine soarta acestei ţări şi este momentul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este începutul anului şi a venit momentul unui bilanţ al anului 2024. An care mi-a arătat ceea ce ştiam: ce înseamnă o “ echipă”. Familia e o echipa. Cu bune, şi cu rele. Am un băiat excepţional. Am o familie-echipă adevărată, de cursa lungă. Am o echipă medicală de bună calitate. Medici tineri, ortopezi, pe care i-am făcut să înţeleagă rostul profesiei. Am tratat împreună câteva mii de pacienţi. Şi i-am tratat bine, cu pasiune. Atât în Clinica de Ortopedie, cât şi în tot Spitalul Universitar de Urgenta Bucureşti”, a scris medicul Cătălin Cîrstoiu într-o postare pe Facebook.

Cîrstoiu arată că echipa de management a Spitalului Universitar de Urgenţă i-a susţinut ideea de a deschide secţii noi în spital( urologie, endocrinologie, chirurgie hepatica) , de a deschide un Ambulatoriu în Chitila, de a începe activitatea unui adevărat Spital de Stomatologie şi în curând vă fi gata radioterapia.

”Conduc cu echipa mea de prodecani cea mai mare şi complexă Facultate de Medicină din România. Ne adaptăm cerinţele pedagogice noilor generaţii de studenţi, viitori medici, cu o mentalitate total nouă. Ei ne vor trata pe noi, dar o vor face bine”, mai spune Cîrstoiu.

Medicul mai afirmă că ”a avut parte de o scurta experienţă politică legată de susţinerea de a candida pentru Primăria Capitalei”.

”De fapt, o lipsă majoră de susţinere din partea acelora care mi-au propus să fac acest demers a dus la un eşec”, a completat el. Cîrstoiu arată că ”a intrat cu toată buna credinţă, de a oferi un alt model de administraţie”.

”Am înţeles că în politică noţiunea de echipă, aşa cum înţeleg eu şi cum am precizat anterior, nu există. Am înţeles că poţi fi scos din arenă fară motiv, fară scrupule, dacă reprezinţi un eventual pericol. Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională, cu alte idei”, declară Cîrstoiu.

Medicul precizează că ”sentimentul de insecuritate dat de oscilaţiile politice e în consecinţă firesc şi explică tot ceeea ce se întâmplă azi”.

”În continuare cred că o echipă de oameni care nu au făcut politică sau care doar tangenţial au intrat în jocul politic, poate schimba în bine soarta acestei ţări. Şi este momentul!”, subliniază Cătălin Cîrstoiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.