CS Dinamo a anunţat, miercuri, că jucătoarea Milagros Collar a revenit la echipa de volei a clubului bucureştean, pentru care a mai evoluat în sezonul 2014/2015.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Mă bucur că am revenit la cel mai mare club al României şi sper să contribui la îndeplinirea obiectivelor din acest sezon”, a declarat spaniola Milagros Collar.

”Este o jucătoare de forţă, care a avut procentaje excelente şi la prima sa evoluţie la Dinamo. Suntem siguri că şi acum va fi la fel. O sportivă de valoare, cum este ea, nu s-ar fi întors într-un loc unde nu s-a simţit bine. Noi îi spunem, bun venit!”, aafirmat şi vicepreşedintele clubului, Marian Ştefan.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Milagros Collar (universal / 32 de ani, 1,88 metri înălţime) a evoluat în ultimul sezon la două echipe, în Ungaria, la Bekescsaba, şi în Coreea de Sud, la Hyundai Hillstate. După sezonul disputat la Dinamo (2014-2015), ea a mai evoluat la CSM Târgovişte (2015-2018) şi la Nilufer Belediyesi (Turcia / 2018-2019).

Collar este a doua jucătoare anunţată pentru noul sezon la CS Dinamo, după Nneka Onyejekwe (centru).

CS Dinamo a anunţat, miercuri, că jucătoarea Milagros Collar a revenit la echipa de volei a clubului bucureştean, pentru care a mai evoluat în sezonul 2014/2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.