Formaţia CFR Cluj a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Rennes, într-un meci din etapa a patra a grupei E a Ligii Europa. Clujenii au marcat în minutul 87, prin Mario Rondon, care a fost apoi eliminat. Francezii nu mai au nicio şansă de calificare în faza următoare a competiţiei. În celălalt meci din grupă, Lazio a pierdut cu Celtic, scor 1-2.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

CFR Cluj şi Rennes au fost adversare şi în etapa trecută a fazei grupelor, când clujenii s-au impus în Franţa tot cu scorul de 1-0 (gol Deac ‘9). Atunci, Rennes a încheiat jocul în nouă fotbalişti, iar CFR Cluj în zece.

La Cluj-Napoca, golul a fost marcat de Mario Rondon, în minutul 87. Rondon a înscris cu o lovitură cu capul, după un corner.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Autorul golului, Mario Rondon, a fost eliminat în minutul 90, pentru o intrare periculoasă.

În minutul 90+4, un gol al oaspeţilor a fost anulat pentru henţ.

Echipele au evoluat în următoarele formule:

CFR Cluj: Arlauskis – Peteleu (Hoban ’74), Burcă, Boli, Camora – Culio, Bordeianu – Deac (Păun ’89), Djokovic, Omrani – L. Traore (Rondon ’71). Antrenor: Dan Petrescu

Rennes: Salin – H. Traore, Da Silva, Gnagnon, Maouassa – Del Castillo (Siebatcheu ’66), Bourigeaud (Guitane ‘84), Grenier, Raphinha – Hunou (Gboho ’66), Niang. Antrenor: Julien Stephan.

Cartonaşe galbene: L. Traore ’30 / Gnagnon ’16, Gboho ’84, Siebatcheu ‘90+5

Cartonaş roşu: Rondon ’90

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Portugalia, formată din Tiago Martins (central), Luis Campos, Pedro Almeida (asistenţi) şi Hugo Miguel (rezervă).

În celălalt meci din grupă, Lazio a pierdut pe teren propriu cu Celtic Glasgow, după ce a condus cu 1-0. Au marcat Immobile ‘7 pentru Lazio şi Forrest ’38 şi Ntcham ‘90+5 pentru Celtic.

La finalul acestei etape, pe primul loc în clasament este Celtic, cu 10 puncte, CFR Cluj este pe locul doi, cu 9 puncte, Lazio este pe trei, cu trei puncte, iar Rennes este pe ultima poziţie, cu doar un punct şi nicio şansă pentru primăvara europeană.

În etapa următoare, la 28 noiembrie, CFR Cluj va juca în deplasare cu Lazio şi Celtic va întâlni acasă Rennes.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.