Ferrari a confirmat oficial plecarea lui Maruzio Arrivabene de la condcuerea echipei de Formula 1, el fiind înlocuit de directorul tehnic Mattia Binotto.
"După patru ani neobosiţi de angajament şi dedicaţie, Maurizio Arrivabene părăseşte echipa. Decizia a fost luată împreună cu conducerea companiei, după lungi discuţii legate de interesele persoanle pe termen lung ale lui Maurizio, precum şi de cele ale echipei însăşi. Ferrari doreşte să-i mulţumescă lui Maurizio pentru valoroasa contribuţie la creşterea competitivităţii echipei în ultimii ani şi îi doreşte tot ce este mai bun în eforturile sale viitoare. Cu imediat efect, Mattia Binotto va prelua funcţia de team principal al Scuderia Ferrari. Toate departamentele tehnice vor continua să-i raporteze direct lui Mattia", a precizat Ferrari, într-un comunicat.
Deşi a fost dat afară de la Ferrari, Arrivabene ar putea rămâne în sfera de influenţă a Fiat, presa internaţională susţinând că acestuia i se pregăteşte un post în conducerea clubului de fotbal Juventus.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Arrivabene era în funcţia de team principal din noiembrie 2014 şi în cele patru sezoane în care a condus echipa de la Maranello nu a reuşit niciodată să o ducă pe primul loc în Marele Circ, nici la constructori, nici la piloţi.
Ferrari a fost în toţi aceşti ani în umbra rivalei Mercedes, care nu a lăsat să-i scape niciun titlu mondial. Locurile 2 în ambele clasamente, la finalul anului 2018, cu doar şase curse câştigate din 21, au reprezentat prea puţin pentru conducătorii mărcii, care au decis înlocuirea fostului director de marketing al Philip Morris.
Lui Arrivabene i se reproşează mai ales erorile de strategie pe care le-a comis în timpul curselor, în condiţiile în care Sebastian Vettel şi Kimi Raikkonen au beneficiat de un monopost competitiv, cu care s-ar fi putut câştiga măcar un titlu mondial.
Palmaresul Ferrari sub conducerea lui Arrivabene este de 14 curse câştigate din 81, 71 de clasări pe podium şi 12 "pole positions".
Preşedintele companiei "mamă", John Elkann, moştenitor al familiei Agnelli, proprietara Fiat, şi Louis Camilleri, cel care l-a înlocuit ca preşedinte executiv pe Sergio Marchionne, decedat în iulie 2018, au decis că Binotto este omul potrivit să readucă Ferrari în fruntea Formulei 1.
În vârstă de 49 de ani, Binotto, absolvent al Politehnicii din Lausanne, oraşul său natal, este la Ferrari din 1995, construindu-şi cariera pas cu pas, mai întâi ca inginer pentru testarea motoarelor, apoi ca inginer de curse, inginer-şef şi responsabil de motoare şi KERS. Din 2013, el a fost director adjunct al Departamentului de motoare şi electronică, iar în 2016 a devenit director tehnic.
Dezvoltarea actualului motor Ferrari, considerat cel mai puternic de pe grilă, a fost făcută sub directa coordonare a lui Binotto, iar proprietarii "scuderia" au considerat că a venit timpul ca elveţianul să preia în totalitate conducerea echipei.
Cea mai de succes echipă din istoria F1 nu a mai câştigat un titlu mondial din 2007, când finlandezul Kimi Raikkonen se impunea la piloţi.
În 2019, vor pilota pentru Ferrari germanul Sebastian Vettel şi monegascul Charles Leclerc, care l-a înlocuit pe Raikkonen.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.