România va fi reprezentată la Campionatele Mondiale de atletism, de la Londra, de 15 sportivi, din care trei beneficiază de invitaţii din partea IAAF, forul internaţional de profil.
Campionatele Mondiale de atletism vor avea loc la Londra, în perioada 4-13 august, iar România va fi prezentă cu un lot format din 15 sportivi – 12 care şi-au îndeplinit baremele de participare şi încă trei care au beneficiat de invitaţii din partea IAAF.
Lotul României este format din următorii atleţi: Claudia Mihaela Bobocea (1.500 metri), Elena Andreea Panţuroiu (triplusalt), Paula Claudia Todoran, Liliana Dragomir, Marius Ionescu (maraton), Ana Veronica Rodean, Andreea Arşine (20 km marş), Narcis Ştefan Mihăilă, Florin Alin Ştirbu (50 km marş), Bianca Denisa Răzor (400 metri), Alina Rotaru (săritura în lungime), Andrei Gag (aruncarea greutăţii), cărora li se alătură sportivii invitaţi de IAAF, adică Alexandru Mihăiţă Novac (aruncarea suliţei), Angela Moroşanu (săritura în lungime) şi Bianca Ghelber-Perie (aruncarea ciocanului).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Delegaţia tricoloră va fi condusă de antrenoarea Ana Mirela Ţermure şi îi are în componenţă pe tehnicienii Mihaela Nicoară, Ana Claudia Ille, Valentin Anghel, Mihai Corucle, Ioan Zanfirache, Mirel Seişanu şi Octavian Măzăran.
”Sunt foarte fericită că fac parte din lotul României care merge la CM de la Londra. Acum doi ani am participat pentru prima dată la un CM de seniori, unde am terminat pe locul 15 (6.68 metri). La Londra, obiectivul meu principal este să intru în finală”, a declarat săritoarea în lungime Alina Rotaru înaintea plecării spre Londra.
Ultima medalie mondială la atletism, obţinută de România, datează de la ediţia Berlin 2009, când Nicoleta Grasu a câştigat bronzul la aruncarea discului (65,20 metri).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.