Formaţia Liverpool a remizat, duminică, în deplasare, scor 1-1, cu echipa Luton Town, într-un meci din Premier League, în care golul egalizator a fost marcat de Luis Diaz, jucător care trăieşte un coşmar de câteva zile, părinţii fiindu-i răpiţi.
Diaz a înscris în minutul 90+5, după ce gazdele au deschis scorul în minutul 80, prin Chong.
În ciuda suferinţei personale, jucătorul în vârstă de 26 de ani nu numai că a cerut să facă parte din lotul lui Jurgen Klopp pentru acest meci, dar a intrat pe teren şi a marcat golul egalizator în ultima clipă. Diaz şi-a ridicat apoi tricoul pentru a arăta un mesaj: "Libertad Para Papa" (Libertate pentru tata).
Deşi golul său a frânt inimile fanilor lui Luton, aceştia s-au alăturat şi ei suporterilor echipei Liverpool într-un val de aplauze pentru Diaz la ieşirea de pe teren.
"Îl susţinem şi îi simţim durerea - dar pentru el este un alt nivel", a declarat portarul lui Liverpool, Alisson.
Gherilele Armatei de Eliberare Naţională din Columbia (ELN) au declarat că îl vor elibera pe Luis Manuel Diaz, aşa cum au făcut şi cu mama lui Diaz.
"Un moment minunat. Dar nu schimbă situaţia. Cel mai important lucru este că tatăl său va fi eliberat", a declarat Klopp despre golul din al cincilea minut al timpului adiţional.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.