Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, consideră că nu trebuie să-i ceară iertare rivalului său de la Red Bull, Max Verstappen, după accidentul de la Silverstone, în urma căruia olandezul a abandonat şi a ajuns la spital, informează motorsport.com.
"Nu prea am văzut filmările, am văzut un clip rapid când m-am întors la boxe, dar mă voi duce şi voi avea timp să reflectez la accident. Nu cred, din ce înţeleg acum, că sunt într-o poziţie în care ar trebui să-mi cer iertare pentru ceva. Am fost acolo să concurăm. Am auzit că Max este în spital şi asta mă îngrijorează cu siguranţă. Niciunul dintre noi nu vrea ca vreunul să se rănească vreodată, asta nu este niciodată intenţia mea, aşa că sper cu adevărat că este bine. Îl voi contacta după asta doar pentru a mă asigura că este bine. Vor urma multe curse dure şi trebuie să învăţăm să găsim un echilibru decent. Nu sunt de acord cu comisarii (n.r. - care l-au penalizat), dar îndur pedeapsa şi mă duc la treabă. Nu o să mă vait de asta. Toată lumea o să aibă o altă părere şi nu-mi pasă în mod deosebit ce cred oamenii. Fac doar ceea ce cred şi sunt foarte recunoscător pentru ziua de astăzi", a declarat pilotul de 36 de ani, după cursă.
Hamilton a respins, de asemenea, afirmaţiile lui şefului Red Bull, Christian Horner, privind o victorie fără nicio semnificaţie din cauza abandonului pilotului olandez în turul I, dar înţelege reacţia lui la cald.
"Nu prea am ce să-i spun lui Christian în afară de faptul că victoria nu este lipsită de semnificaţie. Sunt 2.000 de oameni în echipa mea care lucrează incredibil de mult şi nu este vorba doar despre mine. Am spus deja că nu aşa vreau să se întâmple în cursă. Este important pentru noi toţi să facem un pas înapoi, deoarece nivelul emoţional creşte mult şi ştiu cum este în cadrul echipei să pierzi puncte şi cum este în acea situaţie, aşa că, în general, nu-mi fac griji în privinţa asta", a precizat el.
Verstappen a fost transportat la spital, duminică, după accidentul suferit în primul tur al Marelui Premiu al Marii Britanii. Până seara, el a fost externat, după ce nu i s-a descoperit nicio problemă de sănătate.
Maşina pilotului de 23 de ani a fost atinsă de Mercedes-ul lui Lewis Hamilton la intrarea în virajul de mare viteză Copse şi a fost proiectată în barierele de protecţie. Potrivit şefului Red Bull, Christian Horner, Verstappen a suferit un "impact de 51G" cu barierele formate din cauciucuri.
Cursa a fost oprită cu steagul roşu, iar mai târziu lui Hamilton i s-a acordat o penalizare de 10 secunde de către comisarii FIA pentru rolul său în accident.
"În urma unui incident din primul tur, în virajul Copse, între Max Verstappen şi Lewis Hamilton, la Marele Premiu al Marii Britanii, putem confirma că Max Verstappen a coborât pe picioare din maşina sa şi a fost dus imediat la Centrul Medical al circuitului de la Silverstone. În urma unei evaluări efectuate de medicii din centrul medical, Max Verstappen a fost transferat la un spital local pentru teste, ca o măsură de precauţie", a precizat Red Bull.
Căzut la un moment dat de pe locul 2 pe 5, după ce a efectuat penalizarea, Hamilton a reuşit o recuperare spectaculoasă şi l-a întrecut în ultimele tururi, în ovaţiile numerosului public din tribune, pe liderul din acel moment al cursei, monegascul Charles Leclerc de la Ferrari.
Cu victoria de duminică, Hamilton se apropie la doar opt puncte de Verstappen, în funtea clasamentului general al piloţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.