Steaua Roşie Belgrad întâlneşte, miercuri, FC Barcelona, în etapa a patra a Ligii Campionilor, iar cu această ocazie jurnaliştii de la lequipe.fr au realizat un material despre un jucător cu totul special al clubului sârb: Miodrag Belodedici.
Fundaş central al roş-albilor în timpul singurei lor campanii europene de succes, în 1991, el este primul jucător din istorie care a câştigat Cupa Campionilor Europeni (actuala Liga Campionilor) cu două cluburi diferite. O performanţă realizată în condiţii foarte speciale.
Belodedici este român. Născut la Socol în 1964, el a crescut într-unul dintre singurele oraşe predominant sârbeşti din ţară. Este o particularitate care a făcut din el un fan necondiţionat a două cluburi: Steaua Bucureşti şi Steaua Roşie Belgrad. Format şi lansat ca profesionist la prima în 1982, a câştigat patru campionate, două cupe şi, mai presus de toate, prima sa Ligă a Campionilor, în 1986, împotriva FC Barcelona, precizează lequipe.fr.
Evadarea din regimul Ceauşescu
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După acest triumf continental, Belodedici a avut în vedere altceva. Problema era că România era condusă la acea vreme de regimul totalitar al lui Nicolae Ceauşescu. Un regim în care niciun civil sau sportiv nu avea voie să părăsească ţara. În plus, Steaua Bucureşti era un club militar. Prin urmare, jucătorii săi erau foarte bine cotaţi, iar după 1986, fundaşul a fost făcut locotenent major, scrie jurnalul francez.
Cu toate acestea, el a obţinut un paşaport şi a fugit din ţară în 1988 la Belgrad, în Iugoslavia, cu scopul de a se alătura Stelei Roşii. Considerat dezertor de către autorităţile române, el a fost suspendat şi condamnat la 10 ani de închisoare pentru înaltă trădare. Timp de un an, Belodedici a jucat sub un nume fals cu rezervele clubului sârb, până când o lovitură de stat l-a răsturnat pe Ceauşescu. Acest lucru a determinat UEFA, Iugoslavia şi România să negocieze ridicarea sancţiunilor împotriva jucătorului.
Un nou trofeu european împotriva OM
La sfârşitul anului 1989, Belodedici era liber să joace. Titular incontestabil într-o echipă iugoslavă în care figurau şi alte nume mari ale fotbalului, precum Darko Pancev, Sinisa Mihajlovic şi Dejan Savicevic, el s-a bucurat de o serie de succese pe plan intern şi a ajuns la o nouă finală a Ligii Campionilor UEFA în 1991. De data aceasta, a trebuit să învingă Olympique de Marseille a lui Basile Boli şi Jean-Pierre Papin.
Belgrădenii s-au apărat în bloc şi au dus meciul la penaltiuri pentru a câştiga (0-0, 5-3). Belodedici a marcat lovitura sa de pedeapsă, câştigând a doua sa Cupă a Campionilor Europeni şi intrând în istorie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.