Sub titlul "Cristina Neagu, pericol iminent", L'Equipe prefaţează meciul Franţa - România din Grupa A a Campionatului Mondial de handbal feminin cu un portret al celei mai bune jucătoare române, pe care o caracterizează ca fiind un inter stânga cu un "braţ devastator", ce nu evoluează rău nici în centru, nici în defensivă.
"Patru goluri în final şi seară bună! Joi, cu cinci minute înaintea finalului, la 23-23, Cristina Neagu a venit de pe bancă pentru a-şi salva patria zdruncinată de curajoasele angoleze şi pentru a păstra invincibilitatea română (27-24), înaintea etapei a cincea, ultima, a Grupei A, programată în această seară cu Franţa", a scris publicaţia franceză.
"E completă, ştie de asemenea să joace cu coechipierele", a declarat Gnonsiane Niombla, colegă cu Neagu la CSM Bucureşti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
L'Equpe a scris şi despre revenirea Cristinei Neagu în România, la CSM Bucureşti şi despre dorinţa ei de a câştiga Liga Campionilor cu formaţia din Ccapitală.
"Revenirea ei a declanşat un enorm entuziasm, este solicitată tot timpul. Nu e fata cea mai sociabilă, dar este foarte <pro>", a afirmat Camille Ayglon, tot de la CSM.
Laurisa Landre, fostă jucătoare la SCM Craiova, acum la Metz, consideră că soluţia de a o scoate din joc pe Cristina Neagu este de a o enerva.
"Neagu e mereu în luptă cu adversarele ei. Este un pic mai uşor să o contracarezi pentru că se enervează mult. Poţi să o scoţi din meci dacă o şicanezi la început", a spus ea. "Sau să trezeşti instinctul competitiv al Cristinei Neagu", a adăugat autorul articolului.
România, deja câştigătoare a Grupei A şi califcată în optimi, va întâlni Franţa, vineri, de la ora 19.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.