Atacantul echipei PSG, Kylian Mbappé, a fost ales jucătorul anului la Globe Soccer Awards. Prima versiune europeană a galei care se desfăşoară de obicei la Dubai la începutul anului a avut loc marţi, în Sardinia, relatează RMC Sport.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mbappé a obţinut titlul de cel mai bun jucător al sezonului pentru a doua oară în carieră, după 2021.

El a fost preferat madrilenilor Jude Bellingham şi Vinicius, unor jucători de la Manchester City (Phil Foden, Erling Haaland, Rodri, Bernardo Silva), lui Harry Kane (Bayern), Mohamed Salah (Liverpool), Lautaro Martinez (Inter Milano) Antoine Griezmann (Atlético de Madrid) şi Serhou Guirassy (Stuttgart).

Kane a fost desemnat cel mai bun marcator, Manchester City cel mai bun club, Xabi Alonso cel mai bun antrenor şi Lamine Yamal cel mai bun jucător în devenire.

Preşedintele PSG, Nasser Al-Khelaïfi, a primit trofeul "leadership în fotbal".

Nominalizaţii au fost stabiliţi prin vot public, în timp ce câştigătorii au fost aleşi de un juriu format din fotbalişti, antrenori, arbitri, agenţi şi jurnalişti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.